Comisia pentru Selecţia administratorului Fondului Proprietatea a evaluat, la solicitarea primului ministru, procesul de selecţie şi a supus analizei şi aprobării Guvernului principalele concluzii ale acestei evaluări. După avizul Guvernului, Comisia a fost mandatată să evalueze noi structuri de monitorizare a activităţii fondului şi să stabilească tipuri suplimentare de operaţiuni permise fondului.
Documentaţia aşteaptă, încă, girul Guvernului, pentru a putea continua procesul de selecţie. Amânarea procesului este de peste o lună. Asta în condiţiile în care la sfârşitul lunii ianuarie am aflat care au fost societăţiile care au depus oferte iniţiale, pentru administrarea Fondului Proprietatea. Printre acestea se numără Julius Baer, Morgan Stanley, ING, Credit Suisse şi OTP. A doua etapă, cea care nici nu a luat startul era preselecţia, urmată de un dialog competitiv, în urma căruia două sau trei instituţii se califică pentru negocierea finală.
Conform legislaţiei, va câştiga cel care va oferi cel mai redus cost de management. Dacă se menţinea planul iniţial, atunci în martie am fi putut asista la desemnarea unui administrator. Schimbarea şefului Comisiei de Selecţie cu Enache Jiru a determinat o revizuire din partea Guvernului a strategiei pentru activitatea Fondului Proprietatea.

