Procter&Gamble va construi o nouă fabrică în oraşul Urlaţi, judeţul Prahova
Publicat la 25.09.2008, 14:25:36
Noua fabrică va fi o investiţie Greenfield şi va crea, într-o primă fază, peste 300 de noi locuri de muncă. Centrul va costa peste 100 de milioane de dolari şi va avea o suprafaţă de 25 de hectare pentru a asigura spaţiu pentru o viitoare extindere a capacităţii de producţie. Începutul producţiei este planificat pentru prima jumătate a anului 2010.
“Suntem aici de 15 ani, avem deja o fabrică în Timişoara, care se ridică la cele mai înalte standarde. România a fost consecvent pe radarul companiei din cauza condiţiilor pe care le oferă investitorilor străini. De aceea România a fost considerată alături de alte trei ţări ca loc posibil pentru această fabrică şi suntem bucuroşi că am ajuns la această decizie finală,” a precizat Ramona Brad, director comunicare externă P&G.
Fabrica de la Urlaţi va aproviziona pieţele europene cu produse care vor integra ultimele noutăţi în materie de principii de dezvoltare durabilă şi design. Noul centru reprezintă un punct cheie în afacerea Procter&Gamble şi va deveni un motor al dezvoltării economice pentru oraşul Urlaţi şi pentru regiunea adiacentă.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
