money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Procurorii DIICOT au început percheziţia la MEC

Publicat la 07.12.2006, 09:44:04

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Procurorii DIICOT au început percheziţia la MEC
Procurorii DIICOT, care anchetează dosarul privatizărilor strategice, au început miercuri o percheziţie la Ministerului Economiei şi Comerţului, care continuă şi în prezent, au declarat, joi, agenţiei NewsIn, surse din minister.

Potrivit aceloraşi surse, ţinta verificărilor procurorilor este Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) din cadrul ministerului.

Reamintim că miercuri a fost convocată şi Comisia prezidenţială specială pentru analizarea unor posibile infracţiuni săvârşite de miniştrii Zsolt Nagy şi Codruţ Şereş, iar purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei, Adriana Săftoiu, a precizat că prima întrunire a Comisiei va avea loc joi.

Comisia urmează să îi propună preşedintelui, printr-un raport, începerea sau nu a urmăririi penale împotriva celor doi miniştri.

Săftoiu a mai precizat, răspunzând unei întrebări, că ministrul demisionar al economiei, Codruţ Şereş, va fi audiat de Comisie şi are nevoie, în acest moment, de aprobarea preşedintelui pentru ca împotriva lui să înceapă urmărirea penală, deoarece el nu este încă revocat din funcţie.

Procurorii DIICOT au trimis la Cotroceni, marţi, cererea pentru aprobarea începerii urmăririi penale împotriva ministrului comunicaţiilor Zsolt Nagy şi a fostului ministru al economiei, Codruţ Şereş. Ministrul Zsolt Nagy este bănuit că ar fi încuviinţat scurgerile unor informaţii secrete către reţeaua de spionaj a lui Stamen Stantchev. Este vorba despre informaţii care ar fi favorizat câştigarea unor licitaţii pentru consultanţa sau privatizarea unor societăţi - Radiocomunicaţii SA, Poşta Română şi Romtelecom. Codruţ Şereş este suspectat de legături cu bulgarul Stamen Stantchev, considerat de procurori creierul reţelei de spionaj în dosarul privatizărilor obiectivelor strategice.

Fostul ministru al economiei, Codruţ Şereş, este acuzat de procurorii DIICOT, în dosarul privatizărilor strategice, că ar fi servit interesele reţelei lui Stamen Stantchev în mai multe cazuri, de la privatizări până la contracte ieftine de energie, în cazul Alro Slatina.

Stantchev i se adresa pe "un ton imperativ" ministrului Şereş (alias Hakkinen)

Pe 29 iunie 2005, ministrul l-a sunat pe Stamen Stantchev, pentru a-i relata dezastrul din şedinţa de guvern: "A fost un scandal. Unii miniştri au spus că această ordonanţă este imorala şi murdară şi nu vor să fie părtaşi la aşa ceva. Aşa că am fost un pic ruşinat. prin urmare, ar trebui ca (Liviu Luca - nota procurorilor) să-şi rezolve problema mai întâi (aceea de obţinere a semnăturilor de la miniştri justiţiei şi finanţelor publice, precum şi d ela minsitrul de stat Gheorgeh Seculici - nota anchetatorilor). Pentru că până azi nu m-am simţit prost în nici o şedinţă de Guvern şi azi nu ştiu pentru cine şi pentru ce am fost... Am avut două întâlniri cu el şi i-am spus să-şi rezolve problema. Nu a reuşit să facă asta. Aşa că nu voi fi eu cel care să mai pună aceeaşi problemă în Guvern. Nici nu se discută", spune ministrul Şereş.

Referatul parchetului conţine şi elemente care încearcă să creioneze ierarhia celor doi în această relaţie. Astfel, spune documentul, "referindu-se la necesitatea susţinerii proiectului în următoarea şedinţă de guvern, Stamen Stantchev l-a determinat pe ministrul Codruţ Şereş să renunţe la decizia sa de a nu mai propune documentul pentru dezbatere în proxima perioadă, cetăţeanul bulgar menţionând pe un ton imperativ ce relevă indicii temeinice cu privire la natura relaţiei dintre cei doi, următoarele: "De fapt, nu trebuie să-l susţii, trebuie să-l prezinţi... Treaba ta nu este să susţii, ci să prezinţi", demnitarul acceptând să se conformeze la solicitarea lui Stamen Stantchev, cu precizarea că: "M-am făcut de c...t azi la Guvern."

Potrivit procurorilor DIICOT, cei doi miniştri implicaţi în dosarul de spionaj economic erau pomeniţi în discuţiile telefonice dintre membri reţelei, Codruţ Şereş şi Zsolt Nagy, cu apelativele Hakkinen şi Schumacher, după numele celor doi celebri campioni ai Formulei 1.

REŢEAUA

Stamen Stantchev - Este acuzat de spionaj şi organizarea acestei reţele de spionaj. Consultant al Credit Suisse First Boston Europe Londra şi Credit Anstalt Investement Bank Corporate Finance Beratungs GmbH Austria.

Susak Michal - Acuzat de spionaj.  A fost vicepreşedinte pentru pieţele emergente al companiei Credit Suisse First Boston Europe Londra, în prezent fiind director executiv al fondului de investiţii PPF Investements.

Vadim Benyatov Don  - Acuzat de spionaj. Este responsabil, în cadrul Credit Suisse First Boston Europe Londra, pentru problemele privind pieţele de energie emergeneta sau în curs de formare.

Mucea Mihai Dorinel - trădare prin transmitere de secrete. Este fostul adjunct al şefului Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizare în Industrie din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului.

Donciu Mihai Radu - trădare prin transmitere de secrete. Fost consilier al ministrului comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei, cu responsabilităţi pe linia privatizării agenţilor economici în subordinea ministrului.

Flore Mircea Călin - acuzat de spionaj. Este reprezentant permanent în România Credit Suisse First Boston Europe Londra.

Neagoe Robert Marius - trădare prin transmitere de secrete. Încă este director al Direcţiei Juridice a Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizare în Industrie din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului.

Mustafa Oral - acuzat de complicitate la săvârşirea infracţiunii de spionaj, el fiind un "canal de legătură".

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite