Dacă va fi confirmată, această decizie va reprezenta o lovitură pentru managerii Societe Generale, care l-au catalogat săptămâna trecută pe traderul Jerome Kerviel drept "fraudator". Sursa avizată a afirmat că a fost "inevitabil" ca o mare parte din personalul Societe Generale să fie chestionată în legătură cu frauda.

Judecătorii care se ocupă de acest caz au decis să îl pună pe Kerviel sub investigare formală pentru mai puţine acuzaţii privind încălcarea încrederii, fraudă informaţională şi fals, sentinţa fiind de maximum trei ani închisoare.

Faptul că este supus investigaţiilor poate conduce la un proces, însă nu se compară cu acuzaţiile formale. Procurorii au cerut magistraţilor să ia în considerare acuzaţiile de fraudă şi "încălcare a încrederii", pentru care se pot lua maximul şapte ani de închisoare.

Judecătorii Renaud Van Ruymbeke şi Francoise Desset au decis că nu există suficiente dovezi pentru a susţine aceste acuzaţii. Cei doi judecători au respins totodată cererea procurorilor, ca traderul să rămână în custodie cât timp investigaţiile vor continua.

Sursa avizată a adăugat că deşi procurorii au decis să renunţe la acuzaţia de fraudă, aceştia au făcut apel împotriva eliberării lui Kerviel.

Kerviel a declarat poliţiei că a efectuat tranzacţiile deoarece dorea ca reputaţia sa de trader să crească, şi nu din dorinţa de a provoca pagube băncii. Acesta a recunoscut că a ţinut ascunse activităţile sale faţă de superiori, însă a precizat că regulile băncii sunt încălcate şi de alţi angajaţi.

Sursa: NewsIn