Producătorul de mase plastice Prodplast SA, listat la Bursa de Valori Bucureşti, propune acţionarilor distribuirea unei cote de 11,4% din profitul net din 2006 sub forma dividendelor şi distribuirea unui dividend de 0,012 lei, de trei ori mai mic decât cel din 2005, a informat, luni, compania.
Valoarea totală a dividendelor este de 454.167 lei, potrivit convocatorului transmis luni Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Acţionarii sunt convocaţi pe 29 aprilie.
Profitul net obţinut de Prodplast pe 2006 a fost de aproape patru milioane lei (1,17 milioane euro), în creştere cu 4% faţă de perioada similară a anului precedent, când compania a obţinut un profit de 3,8 milioane lei. Cifra de afaceri a companiei în 2006 a fost de 63,8 milioane lei, în creştere cu 8% faţă de perioada similară a anului precedent, când Prodplast a obţinut o cifră de afaceri de aproape 59 milioane lei.
Prodplast are peste 40 de ani de experienţă în domeniul prelucrării materialelor plastice. Este recunoscută ca lider în România prin performanţele produselor sale şi prin raportul calitate-preţ. Compania a fost înfiinţată în 1957, şi şi-a diversificat continuu fabricaţia, astfel că, în prezent, produsele sale se adresează unei game foarte largi de utilizatori atât industriali cât şi casnici, fiind apreciate pe piaţa autohtonă, cât şi în 25 de ţări de pe patru continente.


