Producătorii auto europeni cer 40 de miliarde de euro pentru a dezvolta maşini ecologice
Publicat la 06.10.2008, 05:59:54
Poluarea globală impune găsirea de soluţii ecologice care să îi contracareze efectele. Congresul SUA a aprobat, săptămâna trecută, acordarea unui credit de 25 miliarde de dolari constructorilor auto General Motors, Ford şi Chrysler, în condiţii avantajoase pentru susţinerea dezvoltării de vehicule şi motoare cu impact redus asupra mediului.
Creditul acordat în SUA a fost primit cu nemulţumire de producătorii germani de autovehicule, precum Volkswagen, care susţin că ar putea fi discriminaţi în faţa concurenţilor americani. Constructorii auto europeni, în frunte cu Renault şi Fiat, au anunţat însă că vor cere un credit de 40 de miliarde de euro, prin intermediul Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile.
Mulţi oficiali din industria auto mondială consideră că acest sector trece prin cea mai mare schimbare tehnologică din ultimul secol, în timp ce consumatorii şi companiile caută alternative la motoarele clasice, propulsate cu ajutorul combustibilului. Companiile investesc miliarde de euro în dezvoltarea de produse precum maşinile electrice, hibride sau bazate pe tehnologii cu hidrogen, dar susţin că este nevoie de mai multe eforturi pentru atingerea obiectivelor de reducere a emisiilor de dioxid de carbon.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
