Producătorii au înregistrat vânzări mai mari cu 40 % la vinul alb îmbuteliat şi cu 100 % la vinul roşu îmbuteliat, în perioada sărbătorilor de iarnă, faţă de media lunară a anului 2006, a declarat, pentru NewsIn, directorul general al Patronatului Naţional al Vinului, Ovidiu Gheorghe.
Producătorii de vin din România sunt mulţumiţi de vânzarea realizată în perioada sărbătorilor de iarnă şi spun că acesta a fost conformă cu aşteptările, cu o creştere medie de 20 % faţă de perioada similară din 2005.
Cotnari SA a vândut, în luna decembrie, aproape un milion de sticle de vin, cu 25 % mai mult faţă de perioada similară din anul 2005.
"Dacă vânzarea medie lunară este de 800.000 de sticle de vin, în perioada sărbătorilor de iarnă Cotnari SA a vândut un milion de sticle de vin", a declarat, luni, pentru NewsIn, directorul de marketing al Cotnari SA, Laurenţiu Anghel. Acesta a precizat că cele mai solicitate au fost Grasă de Cotnari şi Tămâioasa Românească, iar cea mai spectaculoasă creştere, faţă de o lună normală, a fost la Frâncuşa de Cotnari.
Murfatlar a vândut aproape 2,5 milioane de sticle de vin, în luna decembrie, iar cel mai solicitat sortiment a fost Pinot Noir, fiind vândute 500.000 de sticle de vin din acest sortiment.
Potrivit datelor furnizate de către societate, luni, pentru NewsIn, comparativ cu perioada sărbătorilor de iarnă din 2005, creşterea vânzărilor a variat în funcţie de sortiment. Astfel, cea mai mare creştere a vânzării, cu aproape 40 % faţă de 2005, s-a înregistrat la Lacrima lui Ovidiu. Dacă Murflatar a vândut 102.000 sticle de vin Lacrima lui Ovidiu în 2005, în 2006 s-au vândut 143.000 de sticle din acest sortiment. Murfatlar are produse care se comercializează la preţuri între 5,5 lei şi 300 de lei, în cazul vinurilor la 0,75 litri.
"Piaţa vinului din România înregistrează 1,5 milioane de hectolitri de vin, îmbuteliat în diferite variante, din care aproximativ 50 de milioane de sticle sunt cele de 0,75 litri", a declarat, pentru NewsIn, Ovidiu Gheorghe. Acesta a precizat că un român consumă aproximativ patru sticle de vin la 0,75 l/ an, ceea ce reprezintă 3 litri de vin/ an.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.