Investiţia vine în timp ce Nio, cu vânzările de vehicule electrice şi profitabilitatea aflate sub presiune într-un război al preţurilor început de Tesla, a încercat să sporească eficienţa reducând o zecime din forţa de muncă şi amânând proiectele care nu fac parte din activităţile de bază.
Acordul, ar urma să se încheie în ultima săptămână a lunii decembrie, ar duce participaţia CYVN la 20,1% din totalul acţiunilor emise şi aflate în circulaţie ale Nio, după o investiţie de 1 miliard de dolari în iulie, a declarat Nio într-un comunicat pe site-ul său.
Acest lucru ar face din CYVN cel mai mare acţionar unic al Nio, deşi fondatorul şi directorul general William Li păstrează cea mai mare putere de vot, deţinând acţiunile ordinare de clasa ”C”.
Compania, ale cărei vehicule electrice cu marca Nio concurează în China cu mărci premium precum Mercedes-Benz şi BMW, a dezvoltat două mărci noi pentru pieţele de masă, pe care îşi propune să le aducă în Europa din 2025, au spus directorii săi.


