money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiareMoney.ro

Producătorul chinez de vehicule electrice Zeekr şi-a stabilit preţul IPO la nivelul maxim ţintit, de 21 de dolari pe acţiune

Publicat la 10.05.2024, 15:35:00

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Producătorul chinez de vehicule electrice Zeekr şi-a stabilit preţul IPO la nivelul maxim ţintit, de 21 de dolari pe acţiune
Urmărește money.ro pe Google News

Compania vinde vineri, la bursa din New York, 21 de milioane de acţiuni americane de depozit, pentru a strânge 441 de milioane de dolari.

Oferta se află în nivelul maxim al intervalului preconizat de Zeekr, de la 18 la 21 de dolari pe acţiune, dezvăluit într-un declaraţie F-1 depusă la Comisia pentru bursă şi valori mobiliare.

Zeekr, care este susţinută de grupul auto Geely din China, oferă mai multe modele de vehicule de lux, inclusiv un sedan de lux pe care a început să îl livreze în ianuarie.

Geely va avea mai mult de 50% din puterea de vot a companiei după finalizarea IPO.

”Prin dezvoltarea şi oferirea de BEV-uri premium de ultimă generaţie şi soluţii bazate pe tehnologie, aspirăm să conducem electrificarea, inteligenţa şi inovarea industriei auto”, a spus compania în documentul său depus la SEC.

Zeekr ar putea reprezenta o concurenţă mare pentru Tesla, pe care se pare că a depăşit-o cu vânzările de maşini în provincia Zhejiang, China, în primele trei săptămâni din aprilie. Provincia este locul unde îşi are sediul compania-mamă.

”Decalajul nostru de vânzări faţă de Tesla continuă să se reducă”, a declarat CEO-ul Zeekr, Andy An, pentru CNBC, într-un interviu de luna trecută, tradus din mandarină.

El a spus că Zeekr intenţionează să se extindă în Europa şi America Latină în acest an şi că vinde deja vehicule în Suedia şi Ţările de Jos.

Potrivit documentului de reglementare, Zeekr a înregistrat venituri de 7,28 miliarde de dolari pentru 2023 şi o pierdere de 1,16 miliarde de dolari. Compania a mai spus că a livrat 16.089 de vehicule în aprilie.

Zeekr a declarat că intenţionează să folosească încasările din oferta publică pentru a dezvolta tehnologii mai avansate pentru vehicule electrice cu baterii. Fondurile vor fi folosite, de asemenea, în scopuri de vânzare şi marketing, împreună cu nevoile generale ale companiei.

Printre subscriitorii tranzacţiei se numără Goldman Sachs, Morgan Stanley, Merrill Lynch şi China International Capital.

 

Articole înrudite

Cele mai citite

  1. 1România în care nu mai merită să fii sărac. Dar nici bogat nu e chiar simplu să fii
  2. 2Otopeniul, viitorul oraș al sportului. Arena lui Ion Țiriac, cu 5.000 de locuri, gata în 2027
  3. 3Vameșii români încurcă contrabanda China-Ucraina cu o captură „surpriză” de un milion de euro
  4. 4Nobelul pentru Literatură 2026. Cine sunt favoriții și ce șanse au cei doi români aflați pe liste să primească cec-ul de 1,1 milioane de euro
  5. 5Aproape 9.000 de români au încins hora în California. Mici, sarmale, must și costume populare, la doi pași de Silicon Valley

Newsletter zilnic money.ro

Știrile care contează și piețele, în fiecare dimineață, în 2 minute.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată