Producătorul de medicamente Biofarm anunţă că vinde un imobil de pe Bulevardul Iancu de Hunedoara din sectorul 1 al Capitalei, cu 5 milioane de euro, potrivit unui anunţ transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
”Consiliul de Administratie al Biofarm informeaza acţionarii asupra semnării Promisiunii Bilaterale de Vânzare – Cumpărare având ca obiect înstrăinarea imobilului deţinut de subscrisa în Bd. Iancu de Hunedoara nr. 40-42, Sectorul 1, Bucureşti, către societatea Iancu de Hunedoara Residence SRL sau către o altă persoană fizică sau juridică afiliată acesteia în sensul art. 7 punctul 26 din Codul fiscal, la preţul de 5 (cinci) milioane de euro. Contractul de vânzare – cumpărare urmează a fi semnat după aprobarea tranzacţiei de către Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor Biofarm SA”, se menţionează în anunţ.
Biofarm a înregistrat un profit net de 50,1 milioane de lei în primul semestru al acestui an, în creştere cu 15% faţă de semestrul 1 din 2022. Veniturile din vânzări au urcat în prima parte a anului cu 17%, la 162,17 milioane de lei.
În primul semestru al anului 2023 ponderea vânzărilor la export a reprezentat aproximativ 3% din vânzările totale nete ale Biofarm. Produsele companiei au fost exportate în 4 ţări: Albania, Azerbaidjan, Republica Moldova şi Irak.

![[P] 35.000 de solicitări în șapte ani pentru sprijin în dependența de jocuri de noroc: 3 din 4 persoane care apelează Consilierea 24/7 cer consiliere psihologică](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fmoney-ro-cdn.sorin-freciu.workers.dev%2Fstorage%2Fv1%2Fobject%2Fpublic%2Fmedia%2Farticles%2F1791483335473-zbeb97ppvr.jpg&w=1920&q=75)



