Producţia de mobilă din România va creşte cu 8% anul acesta
Publicat la 09.01.2008, 11:29:37
"Considerăm că rezultatele principalilor indicatori tehnico-economici în noul an, respectiv în anul 2008, se vor situa cel puţin la nivelul celor din anul anterior, când rezultatele au fost cu 8% peste cele ale anului 2006 în privinţa producţiei şi exportului de mobilă din România, cu toate dificultăţile care au apărut pe parcursul întregului an", a declarat pentru NewsIn, preşedintele APMR, Aurel Rizea.
Potrivit acestuia, volumul exportului de mobilă din România înregistrat în 2007 se va situa în jurul valorii de 1,045 miliarde euro, iar importul va înregistra o valoare de peste 390 milioane euro, după centralizarea datelor oficiale. Principalele ţări spre care România exportă sunt Franţa, Germania, Italia, Anglia, Olanda şi SUA, iar primele trei ţări de unde importă România sunt Italia, Germania şi Polonia.
Piaţa internă de mobilă din România se va situa pentru anul 2007 în jurul valorii de 1,150 miliarde euro, din care circa 75 % va fi asigurată din producţia autohtonă, potrivit prognozelor APMR.
Asociaţia Producătorilor de Mobilă din România (APMR) a fost înfiinţată în anul 1992. APMR este o organizaţie nonprofit, cu personalitate juridică, a cărei activitate este finanţată în principal din cotizaţiile membrilor săi. În prezent, APMR are un număr de 450 membri, din care 245 sunt producători de mobilă.
Ponderea producţiei de mobilier a companiilor membre APMR în totalul producţiei pe ţară reprezintă peste 55% şi mai mult de 60% din exportul total de mobilă, potrivit paginii de internet a asociaţiei.
Sursa: NewsIn
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
