Productivitatea muncii a crescut cu 10,3% în primele zece luni
Publicat la 07.12.2007, 09:02:28
În luna octombrie, productivitatea muncii a fost cu 6,9% mai mare decât în septembrie şi cu 10,5% mai mare decât în luna octombrie 2006. Conform datelor INS, creşterea productivităţii vine pe fondul unei creşteri a producţiei industriale cu 5,8% peste nivelul din anul trecut.
Cea mai mare creştere a fost semnalată în sectorul industriei prelucrătoare. Totodată, o apreciere importantă a cunoscut-o sectorul construcţiilor, unde, în primele zece luni, s-a încregistrat o creştere de 34,5% faţă de anul precedent.
Produsul Intern Brut a crescut şi el în acest an cu 5,8% faţă de anul trecut, mai arată datele Institutului Naţional de Statistică. Conform informaţiilor calculate după primele trei trimestre, majorarea PIB-ului a fost influenţată de creşterea sectorului construcţiilor, cu 34,4%, în timp ce agricultura a avut o contribuţie negativă, de 18,3%.
Din perspectiva salariaţilor, creşterea economică s-a simţit în majorarea câştigurilor. Salariul mediu net a urcat în luna octombrie cu 4,2%, la 1.084 lei, iar rata şomajului a scăzut cu 5,1%, la 4,1 procente.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
