money.ro
Piețe financiareMoney.ro

Produsul Intern Brut în primul trimestru din 2022, mai mare cu 5,2% decît în ultimul trimestru al lui 2021 şi cu 6,5 % faţă de acelaşi trimestru al anului trecut

Publicat la 08.06.2022, 06:36:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Produsul Intern Brut în primul trimestru din 2022, mai mare cu 5,2% decît în ultimul trimestru al lui 2021 şi cu 6,5 % faţă de acelaşi trimestru al anului trecut

”Comparativ cu trimestrul lV 2021, Produsul Intern Brut în trimestrul l 2022 a fost, în termeni reali, mai mare cu 5,2%. Faţă de acelaşi trimestru din anul 2021, Produsul intern brut a înregistrat o creştere cu 6,5% atât pe seria brută cât şi pe seria ajustată sezonier”, conform datelor INS.

La creşterea PIB, în trimestrul I 2022 faţă de trimestrul I 2021, au contribuit în mod deosebit următoarele ramuri: comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor, transportul şi depozitarea, hoteluri şi restaurante (2,6%), cu o pondere de 20,5% la formarea PIB şi care au înregistrat o creştere a volumului de activitate cu 12,2%; informaţiile şi comunicaţiile (1,8%), cu o pondere de 7,4% la formarea PIB şi care au înregistrat o creştere a volumului de activitate cu 23,3%; activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice; activităţile de servicii administrative şi activităţile de servicii suport (0,7%), cu o pondere de 5,6% la formarea PIB şi care au înregistrat o creştere a volumului de activitate cu 9,5%.

De asemenea, au mai contribuit la creşterea PIB activităţile de spectacole, culturale şi recreative; reparaţiile de produse de uz casnic şi alte servicii (0,2%), cu o pondere de 2,6% la formarea PIB şi care au înregistrat o creştere a volumului de activitate cu 9,2%; impozitele nete pe produs (0,4%), cu o pondere de 9,4% la formarea PIB şi care au înregistrat o creştere a volumului lor cu 4,0%.

”O contribuţie negativă la creşterea PIB a înregistrat-o industria (-0,1%), cu o pondere de 25,8% la formarea PIB şi care a înregistrat o scădere a volumului de activitate cu 0,3%”, precizează INS.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite