”Sindicatul declară şapte zile de grevă în februarie şi martie”, anunţă organizaţia pe Twitter, prezentând astfel rezultatul unui vot al membrilor, o grevă care se adaugă numeroaselor greve din serviciile publice în Regatul Unit.
În Anglia, peste 90% dintre profesorii care au luat parte la vot s-au declarat în favoarea acestei greve, precizează principalul sindicat al profesorilor din regat.
”Aceasta este o decizie cu adevărat dificil de luat de către membrii noştri. Ei nu vor să intre în grevă. Ei vor să fie în clase, să facă ceea ce fac mai bine, să înveţe şi să încurajeze copiii şi tinerii. Însă este ultimul nostru recurs”, subliniază sindicatul.
Acest vot ”transmite un mesaj răsunător Guvernului (lui Rishi Sunak): nu vom sta să asistăm la distrugerea educaţiei fără a rezista”, insistă organizaţia, care se declară deschisă negocierilor.

