Compania maghiară de recrutare ProfiPower a închiriat 311 metri pătraţi de spaţiu de birouri în clădirea de birouri Buzeşti Office Building, situată în apropiere de Piaţa Victoriei, arată un comunicat remis marţi Agenţiei NewsIn de către CB Richard Ellis România, intermediarul tranzacţiei.

Conform reprezentanţilor CB Richard Ellis România, clădirea Buzeşti Office Building, în care cei de la ProfiPower au închiriat birouri, este una dintre cele mai vizibile dezvoltări ale zonei din Piaţa Victoriei, care este recunoscută de analiştii imobiliari drept cartierul financiar şi administrativ principal din Capitală.
Proiectul Buzeşti a adus pe piaţă mai mult de 6.000 metri pătraţi de spaţii de birouri de clasa A, construite special pentru companiile internaţionale intrate pe piaţa românească şi este dezvoltat de compania E.E.I. Imobiliare. Buzeşti Office Building este format din două nivele de subsol, parter şi opt nivele superioare. Imobilul a fost închiriat în intregime, iar printre chiriaşii se află un trust de presă şi biroul unei companii aeriene.
ProfiPower este o companie specializată în recrutare, dedicată plasării profesioniştilor cu studii universitare sau studii superioare în domenii precum finanţe, IT, resurse umane, vânzări şi marketing, sănătate, drept şi inginerie.
CB Richard Ellis îşi are sediul central în Los Angeles şi este unul din liderii de pe piaţa imobiliară internaţională. Cu aproximativ 14.000 de angajaţi, compania oferă servicii proprietarilor, investitorilor şi chiriaşilor prin cele peste 250 de birouri din 48 de ţări.