Structura portofoliului companiei este dominată de asigurările Casco, subscrierile pentru acest produs depăşind 67% din total. “În conformitate cu tendinţa generală a pieţei româneşti de asigurări, ponderea principală a daunelor este generată de asigurările Casco, linie de business pe care se remarcă o creştere importantă a ratei daunalităţii”, au declarat pentru Business Standard reprezentanţii companiei. Aceştia au precizat că lichiditatea, solvabilitatea şi rezervele tehnice ale companiei Delta Addendum Asigurări Generale îndeplinesc prevederile normelor Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA).
“Compania nu a contractat credite bancare şi nici nu a recurs la alte forme de împrumut, iar întregul proces de dezvoltare a activităţii a fost susţinut din resurse financiare interne”, au arătat reprezentanţii companiei.
Potrivit acestora, depozitele bancare şi titlurile de stat au reprezentat principalele instrumente în care au fost plasate disponibilităţile companiei.
În perioada 2006-2008, Delta Addendum Asigurări Generale a fost puternic capitalizată, prin trei infuzii succesive.
Astfel, de la un capital de cinci milioane de lei, la data de 3 august 2006, compania a ajuns, în prezent, la unul de 19,7 milioane de lei.
“Fără o astfel de capitalizare masivă ar fi fost imposibil de obţinut, din punctul de vedere al respectării criteriilor legate de solvabilitate, lichiditate şi acoperire a rezervelor tehnice, rezultatele înregistrate de societate în ultimii ani”, au precizat reprezentanţii Delta Addendum Asigurări Generale.
Compania deţine o reţea teritorială de 36 de sucursale şi agenţii şi 132 de salariaţi. Acţionarul majoritar, cu o deţinere de 96,7% din capital, este compania Delta Asigurări.
Profit de 24.000 de euro la Delta Addendum Asigurări Generale
Publicat la 16.08.2009, 21:00:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
