Raiffeisen Bank a înregistrat la sfârşitul primului semestru al anului 2007 un profit net de 47,2 milioane euro, de 2,7 ori mai mare decât la 30 iunie 2006, când a fost 17,5 milioane de euro (conform standardelor internaţionale de contabilitate, neconsolidat şi auditat). Profitul înregistrat înainte de impozitare a fost de 53,5 milioane de euro faţă de 21 de milioane de euro la sfârşitul lui iunie 2006.
Activele totale au crescut cu 23,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând la 3,94 miliarde euro. Creditele acordate clienţilor au depăşit 2,1 miliarde de euro, în creştere cu 35% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2006. În acelaşi timp, depozitele clienţilor au crescut cu 36%, depăşind 3 miliarde de euro.
Cheltuielile cu personalul şi cele administrative înregistrate la 30 iunie 2007 au crescut cu doar 22,5% faţă de jumătatea anului trecut. În acelaşi timp, venitul net din dobânzi a crescut cu 31%, ajungând la aproape 87 milioane de euro, iar venitul din comisioane a crescut cu 56%, la 84 de milioane de euro.


