"Barierele cele mai mari le întâmpinăm din cauza unei finanţări insuficiente a medicamentelor pentru populaţie. Avem un nivel de finanţare destul de scăzut a sistemului sanitar, implicit şi a nevoii de medicamente, şi, din această cauză, pacienţii au suferit foarte mult de-a lungul ultimilor 20 de ani. În România, în perioada dintre 2008 şi 2014, accesul pacienţilor la medicamente inovative a fost complet blocat. Iar această întârziere în ce priveşte accesul la tratamente moderne, s-a repercutat şi asupra perioadei următoare. Avem în continuare întârzieri, în pofida unui oarecare dezgheţ care se observă în ce priveşte accesul pacienţilor la medicamente inovative. Fără îndoială, medicina personalizată, medicamente personalizate, reprezintă vârful de lance tehnologic în domeniul medical, dar, practic, a ajunge să ai acces la aceste medicamente este, în continuare, extrem de limitat. Este o chestiune de resurse financiare pe de o parte, pe de altă parte este şi o chestiune de resurse umane, pentru că ai nevoie de specialişti de top, care să fie pregătiţi să lucreze cu asemenea produse, cu asemenea informaţii, cu tehnologiile aferente unor astfel de tratamente", a spus Zaharescu.
România este în urmă faţă de alte state UE şi ar avea nevoie de o accelerare, însă fondurile foarte reduse nu permit acest lucru.
Ponderea în PIB a fondurilor este în jurul a 5%, faţă de o medie europeană de 8-9%.
"Lucrurile sunt într-o continuă transformare, dar viteza cu care are loc această transformare este încă scăzută şi, dacă vrem să ajungem să ne apropiem de celelalte ţări din Uniunea Europeană şi de standardele europene de tratament, trebuie să accelerăm un pic ritmul în care invoaţia medicală este admisă şi acceptată. Încă avem întârzieri majore. Este nevoie şi de o finanţare corespunzătoare a acestor procese. Din păcate, în România de-a lungul ultimilor 30 de ani nu a excelat deloc din acest punct de vedere, cu un 5,2% din PIB alocat pentru sănătate per ansamblu, suntem, din păcate, undeva la nivelul mediei ţărilor din Africa. Şi totuşi, suntem o ţară europeană, unde media alocărilor se învârte undeva la 8-9%", a explicat acesta.


