Activele totale ale grupului au avansat cu 4% în primele trei luni ale anului, până la 71,865 miliarde lei (16,95 miliarde euro) la finalul lui martie, de la 69,08 miliarde lei (17,17 miliarde euro) la finalul lunii decembrie a anului trecut.
Creşterea activelor la valoarea în lei a fost de 11,2% faţă de 31 martie 2008, când volumul era de 64,62 miliarde lei (17,33 miliarde euro).
BCR a afişat o rată de acoperire (cu provizioane) a creditelor neperformante de aproximativ 80% la nivelul portofoliului, se mai precizează în comunicatul publicat joi de BCR. Adăugând şi garanţiile aferente creditelor neperformante, rezultă o rată de acoperire de 136%.
În condiţiile avansului creditelor neperformante, costurile legate de risc au crescut de 2,6 ori comparativ cu primul trimestru din 2008, până la 308 milioane lei (73 milioane euro). Faţă de ultimul trimestru al anului trecut, avansul provizioanelor a fost de 27,1%.
În acelaşi timp, rezultatul operaţional a crescut cu 11,8% faţă de primele 3 luni din 2008, până la 671,1 milioane lei (159,1 milioane euro).
Venitul operaţional a sporit de la 992,5 milioane lei (268,5 milioane euro) la 1,1 miliarde lei (263 milioane euro) în primele trei luni ale acestui an.
Astfel, venitul net din dobânzi a urcat cu 28,7% faţă de intervalul ianuarie - martie 2008, respectiv cu 196,6 milioane lei, de la 684,6 milioane lei (185,2 milioane euro) la 881,2 milioane lei (208,9 milioane euro).
Cheltuielile operaţionale au crescut de la 392,2 milioane lei (106,1 milioane euro) la 438,1 milioane lei (103,9 milioane euro). În primul trimestru, cheltuielile de personal au scăzut cu 3,8%.
Cheltuielile de investiţii au vizat în principal extinderea reţelei de unităţi retail (cu 67 noi unităţi faţă de anul anterior) şi dezvoltarea IT (aici având un impact negativ puternic din deprecierea leului), mai precizează banca. În plus, costuri adiţionale au fost generate de înfiinţarea subsidiarei Banca pentru Locuinţe.
Raportul cost / venit a stagnat la 39,5% în primul trimestru din 2009 faţă de intervalul similar al anului precedent. Rentabilitatea capitalului propriu (ROE) s-a plasat la 20,2%.
"Am continuat să avem o performanţă bună şi în 2009 în condiţiile unui mediu economic provocator. Poziţia noastră puternică pe piaţă este susţinută de o bază largă de clienţi, un model echilibrat de business, o lichiditate bună şi o politică de creditare sănătoasă, combinate cu oamenii excelenţi pe care îi avem la BCR şi cu susţinerea puternică a Erste Group. Toate acestea ne permit să ne concentrăm în continuare atenţia pe managementul riscurilor, eficienţă şi calitatea servirii, care sunt elementele cheie pentru a avea în continuare succes împreună cu clienţii noştri. Noi facem tot ceea ce putem pentru a-i susţine şi a-i ajuta să facă faţă condiţiilor dificile de pe piaţă", a declarat preşedintele executiv al BCR, Dominic Bruynseels.
BCR subliniază că a luat o serie de măsuri prin care îşi susţine clienţii din ambele segmente de afaceri, retail şi corporate, pentru a face faţă condiţiilor dificile de pe piaţă.
Ratele de solvabilitate se situează peste nivelul impus (rata de adecvare a capitalului de rang 1+2 este de aproximativ 14% faţă de cerinţa BNR de minimum 8%).
Datele financiare prezentate sunt consolidate, neauditate şi în conformitate cu IFRS.
De asemenea, dacă nu se fac alte precizări, ratele de schimb valutar utilizate pentru conversia din lei în euro sunt cele furnizate de Banca Centrală Europeană. Contul de profit şi pierdere a fost convertit folosind cursul mediu de schimb valutar pentru trimestru, de 4,2181 lei/euro. Datele din bilanţ au fost convertite folosind cursul de schimb valutar de închidere din data de 31 martie 2009 (4,2385 lei/euro). Toate variaţiile procentuale sunt calculate pe baza valorilor exprimate în lei.
Erste anunţă pentru trimestrul I un profit net în scădere cu 26,5%, la 232,1 milioane euro
Grupul austriac Erste a obţinut în primul trimestru al acestui an un profit net după plata intereselor minoritare de 232,1 milioane euro, mai mic cu 26,5% faţă de aceeaşi perioadă din 2008, pe fondul creşterii semnificative a provizioanelor de risc pentru credite, a anunţat, joi, Erste.
Sursa:NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.