Veniturile nete din activitatea bancară (exclusiv provizioane credite) au crescut în anul 2010 cu circa 7,4% faţă de anul 2009, ca urmare a creşterii puternice a venitului net din dobânzi (+24,2%).
Totodată, veniturile nete din comisioane au înregistrat în anul 2010 o scădere de circa 46% faţă de 2009, "ca urmare a implementării, începând cu ianuarie 2010, a IAS 18 – Venituri (priveşte amortizarea comisioanelor aferente serviciilor financiare prestate de Bancă)".
Rezultatul operaţional brut (exclusiv provizioanele de credite) a crescut în anul 2010 cu circa 11,4% faţă de anul 2009, ca rezultat al creşterii veniturilor nete bancare şi a unui control riguros al costurilor.
De asemenea, costul net al riscului (provizioane de risc pentru credite) a crescut în anul 2010 în comparaţie cu anul 2009 cu circa 8,6%, "ca urmare a condiţiilor dificile ale pieţei ce au afectat negativ capacitatea clienţilor de a rambursa creditele contractate".
Cu toate acestea, CEC Bank a reuşit la finalul anului 2010 să obţină un profit înainte de impozitare mai mare cu circa 30% faţă de cel obţinut la finalul anului 2009.
Banca a înregistrat o creştere a activelor în anul 2010 de 4,2%, mai mare decât creşterea activelor pe total sistem bancar (3,5%), bazată în special pe creşterea depozitelor atrase de la clienţii săi cu 9,6%, cu mult peste media sistemului bancar (5,8%).
La sfârşitul anului 2010, rata de solvabilitate se situează la un nivel confortabil, respectiv 17,18%, peste nivelurile impuse de reglementările BNR în vigoare (minimum 10%) si respectiv media sistemului bancar, de 14,6%
Gradul de acoperire a creditelor brute din depozitele clienţilor nebancari este la sfârşitul anului 2010 de 63,77%, "indicând atât un foarte bun grad de acoperire, cât şi un potenţial important de creştere a creditelor".
Profitul CEC Bank a crescut cu 30% în 2010
Publicat la 01.03.2011, 09:51:20
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
