Danone a publicat, joi, o creştere de 10,1% a profitului de operare în 2006, datorită cererii pentru gama de produse sănătoase a diviziei de lactate proaspete şi de băuturi si a anunţat, de asemenea, mai multe răscumpărări de acţiuni şi o valoare mai ridicată a dividendelor, informează Reuters.
Compania producătoare a dulciurilor LU, a apei minerale Evian şi iaurturilor Activia, a anunţat că anul 2006 s-a încheiat într-o notă "excepţional de puternică" datorită inovaţiilor băuturilor în China, unde Danone concurează cu producătorul de apă îmbuteliată Wahaha şi cu Huiyuan Juice.
Danone estimase o creştere a vânzărilor în 2006, raportată la anul precedent, de 6% până la 8%, creşterea venitului curent de operare de 7% până la 10% şi o creştere a veniturilor pe acţiune de peste 10%.
Profitul curent de operare a ajuns la 1,914 miliarde de euro în 2006, faţă de 1,918 miliarde de euro, cât estimau analiştii chestionaţi de Reuters iar vânzările au crescut cu 8,1%, până la 14,073 miliarde, faţă de media previziunilor, de 14,091 miliarde de euro.
În formă brută, excluzând impactul fluctuaţiilor monetare sau achiziţiile, vânzările au crescut cu 9,7%. Acest rezultat este superior mediei previziunilor de 8% până la 9,1% şi cu estimările companiei, care anunţau o creştere de peste 8%.
"Creşterea a fost alimentată de concentrarea noastră strategică pe inovaţie, de consolidarea activităţii Danone în sectorul alimentelor sănătoase, de poziţionarea noastră solidă pe piaţă şi de o amprentă mai puternică pe care ne-am lasat-o în regiunile noi sau deja existente de operare", a declarat preşedintele şi directorul executiv, Franck Riboud.
Vânzările de produse lactate proaspete au crescut cu 9,2% în raport cu 2005 şi au fost alimentate de succesul principalelor patru produse, Actimel, Activia, Danonino şi Vitalinea, în timp ce vânzările de băuturi au crescut cu aproape 15% iar cele la biscuiţi au înregistrat o creştere anuală de 3%.
Câştigurile pe acţiune, de asemenea în formă brută, au crescut cu aproape 18%, până la 4,88 euro, faţă de previziunile de creştere ale Danone, de peste 15% şi de cele care au reieşit din sondaje, de 18,1%.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.