money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Profitul Lukoil din primul trimestru a scăzut cu 23%

Publicat la 28.06.2007, 10:19:46

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Profitul Lukoil din primul trimestru a scăzut cu 23%
Gigantul petrolier rus Lukoil a anunţat joi că profitul net înregistrat în primul trimestru al anului fiscal curent a scăzut cu 23% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, până la 1,299 miliarde dolari, sub aşteptările pieţei, relatează Reuters.

Lukoil a precizat că profitul său a fost afectat de majorarea tarifelor de export, de transport şi de cheltuielile operaţionale mari.

"Însă aceşti factori negativi au fost în parte contracaraţi de creşterea producţiei de hidrocarburi", reiese din comunicatul emis de companie. Producţia trimestrială de petrol a crescut până la 24,4 milioane tone, cu 6% peste nivelul înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Veniturile totale ale Lukoil s-au ridicat la 15,736 miliarde dolari, faţă de cele 15,041 înregistrate în primul trimestru al anului fiscal precedent.

Profiturile producătorilor ruşi de petrol sunt puternic influenţate de nivelul taxelor de export, cauzate de preţul petrolului pe plan global. Analişti se aşteaptă ca rezultatele financiare ale întregului sector să fie afectate în cursul primului trimestru al anului fiscal curent.

Câştigurile Lukoil înainte de dobânzi, taxe, depreciere şi amortizare (EBITDA) au scăzut cu 13% până la 2,432 miliarde dolari, cu puţin peste nivelul de 2,41 miliarde dolari pe care mizau analiştii.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite