money.ro
Actualitatemoney.ro

Profitul net al BRD a crescut cu 40% în 2007

Publicat la 21.02.2008, 09:21:01

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Profitul net al BRD a crescut cu 40% în 2007

BRD a avut anul trecut venituri bancare nete de 2,5 miliarde de lei, în creştere cu 42% faţă de 2006. Un avans mai puternic, de 54 de procente l-a înregistrat rezultatul brut din exploatare care s-a cifrat la 1,4 miliarde de lei.

În acest context, profitul net la BRD la finalul anului trecut a fost de 917 milioane de lei, cu 40% mai mare decât în 2006. Cea de-a doua bancă din România şi-a sporit cu 206 numărul filialelor din ţară, ajungând până la 806 unităţi.

Strategia pe care BRD a aplicat-o în 2007 s-a bazat pe dezvoltarea conceptului de „bancă de proximitate. Astfel, instituţia financiară a reuşit să atragă peste 300.000 de noi clienţi. În acest context a fost nevoie de mai mulţi angajaţi, iar BRD a recrutat peste 2.400 de noi salariaţi.

Creditele acordate de Banca Română de Dezvoltare au depăşit anul trecut 27 de miliarde de lei, din care jumătate au fost contractate de persoanele fizice. Pe de altă parte, tot mai mulţi români au ales BRD în 2007 pentru a-şi păstra economiile, iar astfel depozitele băncii depăşeau 27 de miliarde de lei.

Şi nivelul investiţiilor făcute de BRD a crescut anul trecut la 69 de miliarde de euro. Pe de altă parte însă, costul riscului s-a menţinut la un nivel scăzut, creditele neperformante reprezentând doar 1,03% din totalul angajamentelor.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite