Venitul net bancar al BRD a ajuns la 2.652 milioane RON (634 milioane EUR), cu 5% mai mare decât la 30 septembrie 2009. Rezultatul brut din exploatare a înregistrat şi el o creştere de 11% faţă de perioada similară a anului trecut, ajungând la 1.626 milioane RON (389 milioane EUR), reflectând o activitate dinamică la nivel operaţional.
Volumul total al creditelor acordate clientelei a fost de 34,05 miliarde RON, cu 3% mai mare faţă de 30 septembrie 2009, o evoluţie pozitivă în contextul actualului mediu economic, se arată într-un comunicat al băncii. La nivelul clientelei de persoane fizice, volumul creditelor a ajuns la 16,4 miliarde RON, în creştere cu 4%. Valoarea creditelor acordate clientelei de persoane juridice a crescut şi ea cu %, până la 17,65 miliarde RON.
Depozitele clientelei înregistrau la sfârşitul primelor nouă luni ale anului 2010 un nivel constant faţă de 30 septembrie 2009, ajungând la 29,96 miliarde RON.
BRD – Groupe Société Générale avea, la sfârşitul lunii septembrie 2010, aproape 2,5 milioane de clienţi. La aceeaşi dată, BRD avea aprope 2,2 milioane de carduri valide şi opera o reţea de aproximativ 1 500 ATM-uri şi peste 21.000 de POS-uri. Totalul activelor băncii se ridica, la sfârşitul lunii septembrie 2010, la 47 miliarde RON (11 miliarde EUR), mai mic cu 2% în raport cu 30 septembrie 2009.
Profitul net al BRD la nouă luni: 113 milioane de euro
Publicat la 01.11.2010, 07:42:30
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Din Moldova până în Argentina. Amploarea unei operațiuni globale împotriva traficului de persoane

Actualitate
Bucureștenii respiră cel mai poluat aer din UE! TOP 10 zone unde nivelul poluării a ajuns alarmant

Actualitate
