money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Profitul net al EADS a scăzut cu 6% în prima jumătate a anului

Publicat la 28.07.2009, 09:47:27

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Profitul net al EADS a scăzut cu 6% în prima jumătate a anului
Cu toate acestea, perspectivele de bază s-au mentinut, majorând ţintele legate de cifra de afaceri, relatează Reuters.

Profitul net din primul semestru a scăzut cu 6%, la 378 milioane euro. Profitul operaţional a scăzut cu 23%, la 888 milioane euro, pe fondul unei creşteri de 2% a veniturilor, la 20,195 miliarde euro, a anunţat marţi EADS.

Analiştii estimau, în medie, un profit semestrial net de 619 milioane euro şi un profit operaţional de 1,063 miliarde euro, pe baza unor venituri de 19,437 miliarde euro.

EADS a anunţat că, excluzând efectele negative ale cursului valutar, profitul operaţional ar fi fost de 1,3 miliarde euro, în scădere faţă de nivelul de 2,0 miliarde din aceeaşi perioadă a anului trecut.

Grupul, ce deţine şi Airbus, a fost afectat de un cost de 71 milioane euro, pentru întârzieri legate de producţie avionului militar A400M, însă a evitat să facă alte provizioane pentru proiect, în contextul în care negociază noi contracte cu ţările cumpărătoare.

Profitul operaţional urmează să fie pozitiv, însă mai mic în a doua jumătate a anului, comparativ cu primele şase luni, a mai anunţat grupul.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite