money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Profitul net al UniCredit Ţiriac a avansat anul trecut cu peste 50%, la 263,1 milioane lei

Publicat la 14.03.2008, 10:18:35

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Profitul net al UniCredit Ţiriac a avansat anul trecut cu peste 50%, la 263,1 milioane lei

"Creşterea profitabilităţii băncii, determinată îndeosebi de segmentul corporate şi de activitatea de trezorerie , este în conformitate cu obiectivele fixate de noi şi depăşeşte nivelul pieţei", a explicat Radu.

Profitul net realizat de UniCredit Ţiriac Bank anul trecut reprezintă 9% din profitul net preliminar raportat pe sistemul bancar românesc, potrivit datelor băncii centrale.

Profitul brut a urcat cu 27,1%, până la 407 milioane lei (121,9 milioane euro), determinat de o creştere cu 14,1% a veniturilor şi cu 4,8% a costurilor operaţionale.

Valoarea activelor totale ale băncii a ajuns la 12,8 miliarde lei (3,8 miliarde euro) la sfârşitul anului trecut, în creştere cu 10,7% faţă de 31 decembrie 2006.

Volumul creditelor acordate de UniCredit Ţiriac Bank, care include şi împrumuturile finanţate direct de banca mamă, a avansat anul trecut cu 37%, până la 10,9 miliarde lei (3,3 miliarde euro).

Cea mai mare parte a acestora a fost acordată pe segmentul pentru companii, unde volumul creditelor a ajuns la 7,7 miliarde lei la sfârşitul anului trecut, în creştere cu 44% faţă de decembrie 2006. Pe segmentul adresat populaţiei, creditele acordate de bancă au ajuns la 2,9 miliarde lei, în creştere cu 25,4% faţă de finalul anului trecut.

Pe segmentul de servicii bancare personalizate, banca gestionează un portofoliu cu o valoare totală de peste 700 milioane lei, pentru peste 1.000 de clienţi. Valoarea acestor active administrate de UniCredit Ţiriac Bank a avansat cu 50% anul trecut.

Pe partea de finanţări imobiliare pe segmentul serviciilor adresate companiilor, volumul portofoliului a ajuns anul trecut la 3,5 miliarde lei, valoarea bilanţieră crescând cu 38% faţă de finalul lui 2006, la 2,1 miliarde lei.

Volumul depozitelor a crescut cu 14,6% anul trecut, la 6,5 miliarde lei.

Din punctul de vedere al eficienţei, raportul între costurile administrative şi veniturile totale a fost anul trecut de 53,4%, cu 4,7 puncte procentuale peste nivelul de anul trecut.

În privinţa calităţii activelor, banca a raportat un cost al riscului de 0,7 puncte procentuale. Rentabilitatea capitalului propriu (ROE) al băncii a fost anul trecut de 21,4%, iar rentabilitatea activelor (ROA) a ajuns, în 2007, la 2,5%.

La sfârşitul anului trecut, reţeaua UniCredit Ţiriac Bank a ajuns la 141 de unităţi.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite