Grupul Oracle Corp., al treilea producător de software din lume, a raportat un profit înregistrat în al patrulea trimestru al anului fiscal 2006/2007 ce depăşeşte estimările pieţei, oferind estimpări pozitive şi pentru primul trimestru al anului fiscal curent, relatează Reuters.
Vânzările de software nou înregistrate în al patrulea trimestru al anului fiscal 2006/2007 au crescut cu 17% faţă de aceeaşi perioadă a anului fiscal precedent, până la 2,5 miliarde dolari.
Analiştii mizau pe o creştere de 13%-14% a vânzărilor de software nou, acesta fiind unul dintre cei mai analizaţi indicatori ai performanţei fiscale a Oracle.
Înalţii responsabili ai Oracle au declarat că grupul a câştigat cotă de piaţă de la grupurile IBM Corp., SAP AG şi BEA Systems Inc.
Directorul financiar al Oracle, Safra Catz a estimat că vânzările de software nou vor creşte cu 20%-30% în primul trimestru al anului fiscal 2007/2008, cu peste două ori decât nivelul pe care mizau analiştii de pe Wall Street.
Profitul Oracle în ultimul trimestru al anului fiscal 2006/2007 s-a ridicat la 1,6 miliarde dolari, sau 31 de cenţi pe acţiune, depăşind profitul înregistrat în aceeaşi perioadă a anului fiscal precedent, de 1,3 miliarde dolari, sau 24 de cenţi pe acţiune.
Veniturile au crescut până la 5,83 miliarde dolari, faţă de cele 4,85 miliarde dolari obţinute în aceeaşi perioadă a anului fiscal precedent.
Rezultatele financiare au beneficiat de pe urma evoluţiei unor produse care nu apăreau în linia de produse a Oracle de acum un an. Oracle a adăugat aceste produse după achiziţia companilor Hyperion Solutions Corp., Stellent Inc., MetaSolv Inc. precum şi altele în anul ce a trecut.
Oracle este liderul mondial în ceea ce priveşte bazele de date, depăşind rivalul IBM, ocupând locul doi pe plan mondial în ceea ce priveşte aplicaţiile de afaceri, după grupul SAP.
Profitul Oracle din ultimul trimestru al anului fiscal 2006/2007 a depăşit estimările pieţei
Publicat la 27.06.2007, 10:02:49
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare: INS publică estimarea PIB T2 2026 (estimare flash) și Eurostat - flash CPI Eurozonă, august 2026
Piețe financiare
