Raiffeisen Bank România a înregistrat, la sfârşitul primului semestru al anului 2007, un profit net de 47,2 milioane euro, de 2,7 ori mai mare decât în perioada similară a anului trecut, când a fost de 17,5 milioane de euro. Profitul obţinut de Raiffeisen Bank Romania contribuie astfel cu circa 11% la profitul obţinut pe primul semestru de către Raiffeisen International, în condiţiile în care, activele Raiffeisen Romania reprezintă doar puţin peste 6% din totalul activelor companiei mamă. Activele băncii româneşti au crescut cu 23,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând la 3,94 miliarde euro.
Raiffeisen International a raportat recent pentru primul semestru al acestui an, un profit înainte de taxe si impozite de circa 700 milioane euro şi un profit net de 401 milioane de euro. Profitul net este astfel în creştere cu 39% faţă de perioada similară a lui 2006, şi a fost realizat pe fondul unei creşteri a activelor cu 12%, până la 62,6 miliarde lei. Astfel, activul total al Raiffeisen International depăşeşte pentru prima dată 60 de miliarde de euro.
Dealtfel, operaţiunile Raiffeisen din zona Sud Est Europeană, formată din Albania, Bosnia si Herţegovina, Bulgaria, Croatia, Kosovo, Serbia si România, a avut cel mai mare aport la creşterea profitului obţinut înainte de taxe şi impozite la nivel de grup. Această creştere s-a datorat în special creşterii eficienţei în activitate şi a scăderii nivelelor rezervelor obligatorii. Contribuţia zonei Sud Est Europene a fost de circa 220 de milioane de euro la profitul înainte de taxe si impozite, obţinut la nivel de grup, faţă de 212 milioane de euro, aportul zonei Central Europene, formata din Ungaria, Cehia si Polonia, sau cele 174 milioane euro, profit înainte de taxe şi impozite, realizat în zona Comunităţii Statelor Independente.


