Câştigurile ajustate la variaţiile înregistrate de preţurile combustibilului au crescut la 2,23 miliarde euro, de la 2,13 miliarde euro în aceeaşi perioadă a anului trecut, a anunţat joi compania.
Cifra a depăşit estimările analiştilor, care mizau, în medie, pe câştiguri de 2,22 miliarde euro, potrivit unui sondaj Bloomberg.
Încetinirea economiei mondiale a redus consumul de energie şi de gaze naturale, în contextul în care utilizatorii industriali au închis fabricile, pe fondul scăderii cererii de produse, de la oţel la bunuri de consum.
Companiile electrice germane au reuşit să facă faţă celei mai mari scăderi a cererii de energie de la reunificarea ţării, în contextul în care au fixat tarifele înainte de ieftinirea combustibililor.
"Au reuşit foarte bine să îşi vândă energia", a declarat Ulrich Huwald, analist în cadrul M.M. Warburg. "Comparativ cu rezultatele publicate ieri de E.ON, cred că nu reprezintă o surpriză bună".
E.ON a anunţat că profitul net ajustat va scădea în acest an cu 5-10%, în contextul în care estimările anterioare indicau o scădere de 10%.
RWE a confirmat joi că vânzările, profitul operaţional şi câştigurile înainte de taxe, impozite, depreciere şi amortizări vor fi comparabile în acest an cu cele din 2008.
Cererea de energie şi gaze naturale din Germania a scăzut cu 8% în perioada analizată, reprezentând cea mai mare scădere de la reunificarea ţării, a anunţat săptămâna trecută asociaţia companiilor electrice BDEW.