Ultimul care şi-a anunţat rezultatele, Complexul Energetic Rovinari, se înscrie perfect în acest trend. Astfel, producătorul de stat de energie electrică şi termică a avut în primul semestru al anului un profit net de 2,18 mil. lei (0,52 mil. euro), în scădere cu 95% faţă de perioada similară a lui 2008, când a înregistrat 43,94 mil. lei (11,94 mil. euro), pe fondul realizării unor investiţii de modernizare şi de aliniere la standardele de mediu, după cum a declarat purtătorul de cuvânt al companiei, Leonard Filip, citat de NewsIn.
“Marea majoritate a cheltuielilor în primele şase luni din 2009 au fost făcute pentru modernizarea blocului energetic şase. Chiar şi aşa, profitul nostru este dublu faţă de cel înregistrat de CE Craiova. În cel de-al doilea semestru din acest an avem planificate alte investiţii de mediu şi alinierea la standardele europene”, a explicat Filip.
Reamintim că liderul traderilor şi al şaselea mare producător local de electricitate, firma de stat Complexul Energetic (CEN) Craiova, a înregistrat în primul semestru un profit net de un milion de lei (0,23 mil. euro), de 17 ori mai mic faţă de câştigul de 17 milioane de lei (4,6 mil. euro) din perioada similară a anului trecut, ca urmare a reducerii cererii de energie, cauzată de criză.
De altfel, în primele şase luni ale anului, compania a consemnat un avans uşor al cifrei de afaceri, care a crescut cu puţin peste 1%, la 516 milioane de lei (122 mil. euro), de la nivelul de 510 mil. lei (139 mil. euro) înregistrat în primul semestru al lui 2008. Mai departe, profitul net al Complexului Energetic Turceni, cea mai mare termocentrală din ţară, s-a redus în primele şase luni de aproape cinci ori, la 18 milioane de lei (4,2 mil. euro), comparativ cu 87 mil.lei (23,7 mil. euro) în perioada similară a anului trecut, în special ca urmare a reducerii vânzărilor, dar şi a constituirii provizioanelor pentru certificatele de emisii de dioxid de carbon.
Vânzările de energie ale CE Turceni au scăzut cu aproximativ 25%, la 2.435 GWh, faţă de 3.241 GWh în intervalul ianuarie-iunie 2008, potrivit datelor companiei. În cazul Complexului Energetic Rovinari, cheltuielile totale ale companiei au crescut cu 5,9% în primul semestru din 2009, până la 606,1 mil. lei (144 mil. euro).
De altfel, în primul semestru din 2009, Rovinari a produs 2.581.378 MWh, faţă de 2.759.527 MWh produşi în primul semestru din 2008, ceea ce reprezintă o scădere de 6,4%. Cantitatea de lignit extrasă în prima jumătate de an a fost de 2.877.856 de tone, în creştere cu 5,5% faţă de cantitatea extrasă în primele şase luni ale anului trecut, de 2.726.567 de tone. CE Rovinari a accesat de curând un împrumut de 100 milioane de lei (23,6 mil. euro) de la CEC Bank, credit care va creşte datoria totală a companiei la circa 100 milioane de euro, după cum declara recent pentru Business Standard Gheorghe Daviţoiu, directorul general al societăţii.
Investiţia constă în crearea unui spaţiu de depozitare, pe un amplasament situat la aproximativ 4,5 kilometri de termocentrală.
Profiturile complexurilor energetice nu se mai vãd dupã prima jumătate de an
Publicat la 04.08.2009, 21:00:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
