Dintre cele 39 de societăţi luate în calcul, 23 au închis cele 9 luni ale anului cu o creştere a câştigurilor, 3 au terminat pe pierdere şi 13 au înregistrat o scădere a profiturilor faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Câştigul cumulat pe cele 39 de companii, luate în calcul, a urcat, în acest interval, cu 41,4%, de la 3,5 miliarde de lei la peste 5 miliarde de lei, iar pe trimestrul III profitul total a avansat cu 49%, comparativ cu jumătatea anului.
Ponderea importantă în această sumă au avut-o Petrom şi BRD care au raportat profituri totale la 9 luni de 3,2 miliarde de lei. Ambele companii au înregistrat creşteri semnificative de 48%, şi respectiv 52%. La polul opus s-a situat Petromidia cu cele mai mari pierderi de peste 200 de milioane de lei.
Potrivit statisticii ce a inclus 39 dintre companiile cele mai valoroase de pe BVB, în funcţie de capitalizare, Azomureş Mechel Târgovişte, Transelectrica, Socep şi Banca Transilvania au avut cele mai mari creşteri ale profiturilor la 9 luni, iar pe trimestrul III societăţile care activează în domeniul hotelier THR şi Turism Felix şi-au urcat profiturile de câteva zeci de ori.
Câştigurile în creştere raportate de companii în acest an nu s-au reflectat şi în evoluaţia cotaţiilor. Cu o lună şi jumătate înainte de închiderea anului, bursa rămâne cu pierderi semnificative cuprinse între 70 şi 80%.
Profiturile cumulate ale celor mai importante companii de pe BVB
Publicat la 18.11.2008, 13:52:03
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 25 august 2026: 1 euro = 5.2536 lei. Leul câștigă ușor teren

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
