money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Prognoza a revizuit in sus cresterea economica pe 2008, la 9,1%

Publicat la 25.09.2008, 12:36:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Prognoza a revizuit in sus cresterea economica pe 2008, la 9,1%
Astfel, CNP estimeaza ca PIB-ul nominal va ajunge, in acest an la 505 miliarde lei, de la 404,7 miliarde lei in 2007, mai arata raportul publicat joi. 

Pentru 2009, prognoza oficiala a fost, de asemenea, revizuita in sus, la 6,5%, de la un nivel anterior de 6,1% prevazut in prognoza de primavara. Cresterea economica se va tempera treptat in intervalul 2010 - 2013, plafonandu-se, in ultimii doi ani ai perioadei, la 6%, mai prevede prognoza CNP.

Deficitul de cont curent, revizuit in scadere, datorita unui PIB mai mare 

CNP a modificat, de asemenea, in usoara scadere estimarea pentru deficitul de cont curent la sfarsitul acestui an, la 13,4% din PIB, de la prognoza anterioara de 13,6% din PIB, datorita revizuirii in sus a estimarii pentru PIB-ul nominal. 

Ca valoare absoluta, prognoza oficiala pentru deficitul de cont curent a urcat, de la 18,2 miliarde euro in raportul final de primavara, la 18,7 miliarde euro in varianta preliminara a prognozei de toamna publicata joi. Cu toate acestea, ca pondere in produsul intern brut, estimarea pentru deficitul de cont curent a scazut usor, deoarece CNP prognozeaza un nivel al PIB-ului nominal de 505 miliarde lei in acest an, fata de valoarea apreciata anterior, de 475 miliarde lei. 

In 2007, deficitul de cont curent s-a situat la aproximativ 14% din PIB, respectiv 16,95 miliarde euro. CNP a modificat in sens favorabil si prognoza pentru deficitul de cont curent in 2009, la 11,8% din PIB, de la 12,5% in raportul anterior, publicat in aprilie. 

Prognoza a modificat in usoara scadere si estimarile pentru intervalul 2010 - 2013, plasand deficitul de cont curent al Romaniei la 11% in 2010, 9,7% in 2011, 8,6% in 2010 si 7,4% in 2013. 

Estimarile prevazute in prognoza din primavara prevedeau un nivel al deficitului de cont curent de 11,7% in 2010, 10,6% in 2011, 9,4% in 2012 si 8,2% in 2013. 

De asemenea, CNP apreciaza ca deficitul balantei comerciale se va restrange la 17,3% din PIB in 2008, de la 17,8% in 2007 si comparativ cu estimarea precedenta, de 17,9% din PIB. Acelasi efect este prevazut si pentru 2009, cand Prognoza prevede o noua diminuare a deficitului comercial pana la 15,3% din PIB. In prognoza din aprilie, estimarea pentru 2009 era de 16,1% din PIB. Pentru 2013, estimarea oficiala este de 9,7%, in scadere cu 1,1 puncte procentuale fata de prognoza din aprilie pentru deficitul comercial.

Estimarea pentru inflatia la finalul lui 2008 se mentine, cea pentru 2009 urca la 4,5%

Prognoza a mentinut estimarea pentru inflatia la sfarsitul acestui an, la 5,8%, in schimb a urcat-o usor pe cea pentru finalul anului viitor, de la 4% la 4,5%, arata varianta preliminara, publicata joi, a prognozei de toamna. 

CNP a ajustat usor rata medie a inflatiei de la 7,5% la 7,6% in 2008, respectiv de la 4,5% la 4,7% in anul viitor. Pentru intervalul 2010 - 2013, estimarile CNP au fost mentinute la aceleasi valori avansate in prognoza anterioara, publicata in aprilie.
In 2007, rata medie a inflatiei a fost de 4,84%, in conditiile in care, la sfarsitul anului trecut, inflatia s-a situat la 6,6%.
CNP estimeaza, pentru 2008, un curs de schimb mediu usor mai depreciat, de 3,63 lei/euro, fata de prognoza precedenta, de 3,55 lei/euro. Prognoza a modificat in usoara crestere si estimarile pentru cursul de schimb mediu in perioada 2009 - 2013, insa considera, in continuare, ca leul se va aprecia treptat, pana la o medie de 3,30 lei/euro in ultimul an al acestui interval. 

Pentru 2009, prognoza pentru cursul de schimb a fost modificata de la 3,45 lei/euro la 3,55 lei/euro. Anul trecut, cursul mediu a fost de 3,34 lei/euro, in conditiile unei aprecieri puternice in vara. 

Revizuire in crestere cu 5% a salariului mediu net din acest an, la 1.260 lei 

Salariul mediu net al romanilor va ajunge in acest an la 1.260 lei (347 euro), cu 20,9% mai mare decat cel din 2007, potrivit estimarilor preliminare de toamna ale CNP, care si-a revizuit semnificativ in urcare proiectia anterioara pentru 2008. 

In prognoza finala de primavara, publicatain aprilie, CNP estima un salariu mediu net pentru intregul an de 1.202 lei, echivalent cu 339 euro la cursul mediu de schimb anticipat la acel moment, de 3,55 lei/euro. Anul trecut, salariul mediu net a fost de 1.042 lei (313 euro), in crestere cu 20,3% fata de nivelul din 2006. 

De altfel, CNP estimeaza in prezent o crestere mai rapida a salariilor, revizuindu-si si estimarile pentru anii viitori. Pentru 2009, CNP estimeazaun salariu mediu net de 1.384 lei (390 euro), pentru 2010 - de 1.512 lei (436 euro), iar pentru 2011 - de 1.646 lei (484 euro). 

Din 2012, data stabilita pentru intrarea Romaniei in anticamera zonei euro, ERM2, castigul mediu net al romanilor ar urma sa depaseasca echivalentul a 500 euro, fiind estimat la 1.784 lei (533 euro), pentru ca in 2013 sa ajunga la 1.930 lei (585 euro).
In privinta ritmului cresterilor salariale, CNP anticipeaza o temperare a acestuia, in termeni nominali, pana la 9,8% in 2009, 9,2% in 2010, 8,9% in 2011, 8,4% in 2012 si 8,2% in 2013.

Forta de munca in avans 

Comisia de Prognoza isi mentine estimarea privind cresterea populatiei ocupate medii in acest an, pana la 9,482 milioane persoane, si se asteapta ca populatia ocupata sa sporeasca pana la 9,78 milioane de persoane. 

In ce priveste avansul numarului mediu de salariati, CNP anticipeaza cresterea acestuia cu circa 1% pe an pana in 2013, cand ar urma sa fie 6,6 milioane de persoane, fata de 6,19 milioane de angajati in 2007. CNP a modificat usor in crestere numarul mediu de salariati din 2007, de la 6,173 milioane persoane.


Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite