Vești bune pentru cei care și-au plănuit o vacanță în acest weekend. ANM anunță o vreme cât se poate de frumoasă în următoarele două zile.
Într-un interviu acordat la Antena 3 CNN, Alina Șerban, meteorolog ANM, precizează că vremea va fi frumoasă în toată țara, cu cer mai mult senin și soare, temperaturile fiind specifice acestei perioade. Drept urmare, sfârșitul de săptămână vine cu temperaturi prietenoase, în majoritatea zonelor.
"În acest weekend, vorbim de o vreme blândă de toamnă, în general frumoasă, cam în toate zonele. Ploile vor fi puţine pe parcursul zilei de sâmbătă, în zonele de deal şi de munte, în restul teritoriului cu totul izolat. Duminică va fi o vreme frumoasă în toată ţara, cu mult soare pe cer, temperaturi plăcute pentru această perioadă, caracteristice datei calendaristice la care ne aflăm”, spune meteorologul.
Câte grade avem sâmbătă? Prognoza meteo ANM de weekend
În ceea ce privește temperaturile, cele maxime ajung chiar și până la 22 de grade, în timp ce minimele se vor situa chiar și în jurul a două grade.





