Program CFR Călători de Paște și de 1 mai. Cum vor funcționa trenurile. Românii care vor să meargă la mare sau la munte de Paște sau de 1 mai trebuie să știe cum vor funcționa trenurile.
CFR Călători a anunțat deja mersul trenurilor de 1 mai, dar și de Paște. Este asigurat un program de transport specială în această perioadă.
„Cu prilejul minivacanței de 1 Mai și Paște, pentru facilitarea deplasării pasagerilor spre destinațiile de vacanță, dar și spre domiciliu pentru a fi alături de cei dragi de sfintele sărbători de Paște, CFR Călători va asigura un program de transport special.
Prin urmare, în perioada minivacanței 30 aprilie/1 mai – 6/7 mai 2024, pasagerii au în plus față de trenurile existente în programul obișnuit de circulaţie mai multe legături spre Constanța și stațiunile de pe litoral, inclusiv Mangalia, cu trenuri directe din București Nord, Iași, Suceava, Oradea, Arad, Craiova, Satu Mare, Baia Mare, Sighetu Marmației, Bistrița Nord, Cluj-Napoca, Brașov”, se menționează în comunicatul CFR Călători.




