Program Metrorex și STB de Paște. Cum vor funcționa trenurile și autobuzele din București. Metrorex și STB au publicat programul de funcționare al transportului în comun din Capitală.
Astfel, Societatea de Transport București (STB) a informat, în urmă cu puțin timp, că în zilele de vineri și luni, a doua zi de Paște, autobuzele, troleibuzele și tramvaiele din București vor circula după un program de duminică.
Program Metrorex și STB de Paște. Cum vor funcționa trenurile și autobuzele din București
În noaptea de Înviere, la data de 15 spre 16 aprilie, serviciul de transport public va fi asigurat de autobuzele liniilor de noapte şi de cele ale liniei 783. acest lucru se va face conform programului obişnuit.
Totodată, STB a mai precizat că va menţine în circulaţie până la ora 3.00 tramvaiele liniei 41, care vor circula la intervale de 20 de minute. Așadar, programele de circulație pentru fiecare linie de transport vor putea fi accesate pe site-ul oficial al companiei de transport în comun.





