Programul de guvernare al Cabinetului Cîțu prevede investiții în extinderea metroului bucureștean dar și în viitorul metrou din Cluj-Napoca. Astfel, obiectivele Metrorex S.A. pe termen mediu și lung, aferente perioadei 2021-2024, sunt:
▪ Extinderea și modernizarea rețelei actuale de metrou, precum și dezvoltarea de noi linii;
▪ Creșterea atractivității și accesibilității rețelei de metrou, prin montarea de elemente indicatoare pentru persoanele cu deficiențe de vedere, precum și prin mărirea numărului de
lifturi și escalatoare pentru persoanele cu deficiențe locomotorii;
▪ Îmbunătățirea serviciilor de regularitate și confort prin achiziția de noi trenuri de metrou,
echipate cu elemente de siguranță și supraveghere, precum și realizarea de noi accesuri și
pasaje de corespondență la stațiile de metrou aflate în exploatare;
▪ Armonizarea proiectelor cuprinse în Planul Național de Reformă, Strategia de Dezvoltare
a Metroul din București 2016-2030 și Planul de Mobilitate Urbană Durabilă București/Ilfov;
▪ Continuarea acțiunilor cu privire la eficientizarea energetică, implicit scăderea consumului
de energie prin continuarea implementării iluminatului cu leduri în stațiile de metrou în
locul iluminatului existent și achiziția de trenuri moderne de metrou.
Programul de investiții în dezvoltarea rețelei de metrou, pe termen mediu și lung, se axează
pe următoarele coordonate:
• Îmbunătățirea serviciilor de transport public de călători cu metroul pe Magistrala 2.
Berceni-Pipera-Cale de rulare pe Magistrala 2 - s-a finalizat licitația pentru achiziția serviciilor de consultanță, asistență tehnică și supervizare lucrări și urmează reluarea licitației pentru lucrările de reabilitare cale de rulare. Valoare estimată este de 523 milioane de Lei.
• Magistrala 5. Drumul Taberei-Pantelimon-Secţiunea 2, Eroilor-Piața Iancului. Proiect finanțat din fonduri europene pentru care a fost semnat contractul de finanțare la data de 17 iulie 2020 și pentru care a fost demarată procedura de achiziție a serviciilor de proiectare și asistență tehnică. Valoarea proiectului este de 2,65 miliarde de Lei.
• Construcția liniei M4 - faza a doua (Gara de Nord - Gara Progresul), inclusiv material rulant. Valoare estimată este de 8,561 miliarde de Lei.
• Magistrala M6 pe sectorul 1 Mai - stația Tokyo (zona comercială Băneasa), cu finanțare europeană nerambursabilă, fonduri J.I.C.A. și buget de stat, urmând a evalua fezabilitatea
și sursa de finanțare pentru sectorul Tokyo-Aeroport Internațional Henri Coandă (Otopeni).
• Achiziția de trenuri noi pentru Magistrala 5 (13 trenuri) pentru care s-a finalizat licitația și
a fost desemnat câștigătorul. Termen final de livrare - anul 2023. Valoarea achiziției este de 103 milioane de Euro, fără TVA, și este asigurată prin Contractul de Finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții.
• Trenuri noi pentru Magistralele 1, 2, 3, 4 și TL-pregătire documentație pentru achiziția de 50 trenuri în valoare de 2,20 miliarde de Lei.
• Alte proiecte de perspectivă care sunt analizate în relație cu proiecția realizată prin Planul
investițional și care a fixat pentru următorii 10 ani viziunea de dezvoltare a metroului în București dar și la nivelul Municipiului Cluj:
• Extinderea utilizării metroului la nivelul municipiului Cluj-Napoca, prin dezvoltarea unei
noi magistrale Gilău-Florești-Cluj Napoca (16 km, 14 stații);
• Magistrala 7 – tronsonul Voluntari – Bragadiru – magistrala va asigura interconectivitatea
între două zone populate din SV și NE.
• Magistrala 8 – Semi-inelul Sud Crângași – Dristor 2 va asigura toate relațiile de transfer ale călătorilor între magistralele de metrou, fără a mai fi necesară traversarea prin centrul orașului.
• Extensia actualelor magistrale de metrou - Extensie M1 – Păcii – Linia de Centură Vest – Tronsonul va uni magistrala M1 de inelul feroviar al Bucureștiului, în zona vestică; Extensie M2 – Pipera – Petricani – Tronsonul va uni magistrala M2 cu magistrala feroviară M800, în gara Petricani; Extensie M2 – Berceni – Linia de Centură Sud – Tronsonul va uni magistrala M2 de inelul feroviar al Bucureștiului, în zona sudică; Extensie M4 – Străulești
– Mogoșoaia – Tronsonul va uni magistrala M4 cu magistrala feroviară M700, în gara Parc
Mogoșoaia.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.