Primarii și aleșii locali din foarte multe localități din țară care au beneficiat de banii din Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), inventat de Liviu Dragnea, nu au voie să mai ceară alte finanțări pentru obiective de investiții din cauza prevederilor OUG 90/2017. Din 2017, când s-au depus ultimele cereri, au trecut 2 ani, timp în care, în teritoriu, au apărut situații și nevoi noi. Deocamdată nimeni nu știe ce se va întâmpla în viitor cu acest program. Într-un document semnat de noul ministrul al Dezvoltării, Ion Ștefan, se arată că acele credite de angajament rămase neutilizate după încheierea contractelor de finanțare în perioada 2017-2020 se pot utiliza pentru finanțarea obiectivelor de investiții pentru care s-au depus solicitări în termenul legal, în anul 2017, care au fost incluse în analiza de specialitate, dar nu li s-au alocat fonduri din lipsa creditelor de angajament. Ministerul Dezvoltării efectuează relocări de sume de la bugetul de stat către obiective pentru care s-au depus solicitări de finanțare în anul 2017 și aflate în prezent în analiza de specialitate, se spune în documentul amintit. ”În ceea ce privește demararea unei noi etape a PNDL, facem precizarea că acestea se pot demara doar în condițiile unor credite de angajament cu această destinație. Cu toate acestea, menționăm faptul că în situația demarării unei noi etape de depunere de solicitări prin acest program, Ministerul Dezvoltării va promova această posibilitate în rândul unităților administrativ-teritoriale potențial beneficiare”, se mai spune în documentul semnat de Ion Ștefan.
Astăzi, nu avem buget pentru 2020 și nici măcar rectificarea bugetară. Așa că situația PNDL este încă inertă.



