"Avem certititudinea ca acest program va fi probat în luna februarie", a spus secretarul de stat. De asemenea, Harabagiu a precizat ca programul operaţional pentru pescuit a fost aprobat în 17 decembrie, iar prefinanţarea de 16 milione de euro va intra în conturile MADR pâna la sfarşitul anului.
PNDR stabileşte politicile şi acţiunile de dezvoltare rurală pentru perioada 2007-2013, în domeniile agricol, silvic şi dezvoltare rurală, dar şi proiectele de investiţii. Prin PNDR se vor derula, până în 2013, fonduri europene de peste opt miliarde de euro, fonduri provenite din Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală. Potrivit datelor furnizate de MADR, fondurile pentru dezvoltare rurală repartizate pentru acest an sunt de 741,6 milioane de euro.
Sursa: NewsIn
Programul Naţional de Dezvoltare Rurală revizuit a fost transmis joi la Bruxelles
Publicat la 21.12.2007, 10:17:43
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
