Comisia Europeană a adoptat Programul Operaţional Regional (POR) ce are ca obiectiv sprijinirea regiunilor din România rămase în urmă din punct de vedere al dezvoltării. POR a fost lansat vineri, la Sibiu, informează un comunicat al Ministerului Dezvoltării.
Prin Programul Operaţional Regional, elaborat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, este alocată din fonduri structurale o finanţare de 3,72 de miliarde de euro, la care se adaugă contribuţia României de 880 milioane euro.
"Valoarea fondurilor alocate prin POR reprezintă 19% din totalul fondurilor structurale alocate României în perioada de programare 2007 – 2013. Fondurile vor fi alocate diferenţiat pe regiuni, în funcţie de gradul de dezvoltare al acestora şi printr-o strânsă coordonare cu acţiunile realizate în cadrul celorlalte programe operaţionale, pentru a asigura o dezvoltare echilibrată a tuturor regiunilor ţării", a declarat ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, Laszlo Borbely.
Obiectivul POR constă în sprijinirea unei dezvoltări economice şi sociale durabile şi echilibrate teritorial, a tuturor regiunilor României, cu accent pe sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor, îmbunătăţirea mediului de afaceri şi a infrastructurii de bază.
POR implementează elemente importante ale Strategiei Naţionale de Dezvoltare Regională a Planului Naţional de Dezvoltare (PND), contribuind, împreună cu celelalte Programe Operaţionale Sectoriale, la realizarea obiectivului Strategiei Naţionale de Dezvoltare Regională a PND şi al Cadrului Naţional Strategic de Referinţă - diminuarea diferenţelor de dezvoltare economică şi socială dintre România şi statele membre ale UE.
POR a fost elaborat de Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional din cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţei, într-un parteneriat cu structuri ale administraţiei publice centrale şi locale, parteneri regionali, reprezentanţi ai mediului de afaceri şi organizaţii neguvernamentale.
Programul Operaţional Regional aprobat de CE a fost lansat, vineri, la Sibiu
Publicat la 12.07.2007, 11:26:14
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 25 august 2026: 1 euro = 5.2536 lei. Leul câștigă ușor teren

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
