Liniile de producţie ale uzinei Opel de la Eisenach, unde se fabrică modelul Corsa vor lucra la cote normale, cel puţin în primele trei săptămâni din martie, a declarat Alain Visser, reprezentantul filialei europene a companiei americane General Motors, într-un interviu acordat cotidianului economic Handelsblatt.Viser a explicat că de la intrarea în vigoare, în ianuarie, a “primei de casare”de 2500 de euro, comenzile pentru Corsa au crescut cu 70% iar cele pentru modelul Agila s-au dublat. Prima de casare, acordată pentru achiziţionarea unei maşini noi în schimbul casării unui vehicul mai vechi de nouă ani, este una din măsurile adoptate de guvernul german pentru relansarea industriei auto. Guvernul de la Berlin a prevăzut un buget limitat de 1,5 miliarde de euro pentru acest program, ceea ce ar ajunge pentru preschimbarea a 600 000 de vehicule.
Programul “Rabla”, aplicat în Germania, are însă efecte spectaculoase şi asupra vânzărilor mărcii Dacia produse la Piteşti. “Vânzările mărcii româneşti a Renault, Dacia, au explodat de când a fost introdus programul în Germania”, a scris publicaţia Financial Times Deutschland. Lucru de aşteptat dacă avem în vedere că o reducere de 2500 de euro la o maşină ce costă 7500 de euro se simte mult mai semnificativ decât la un Mercedes.
Concurenţa acerbă dintre producătorii europeni de autoturisme a stârnit critici legate de măsurile de susţinere pe care fiecare stat le promovează. Parisul a fost criticat de Comisia Europeană şi de preşedintele Volkswagen, Martin Winterkorn, pentru planul de peste şase miliarde de euro destinat celor doi producători naţional Renault şi Peugeot Citroen. Planul francez prevede acordarea acestor bani sub forma unui imprumut pe cinci ani, cu dobândă scăzută, în schimbul angajamentelor, celor doi producători, de a menţine producţia în Franţa


