Astfel, potrivit unui comunicat transmis vineri de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, proiectele semnate la Petroşani au o valoare totală de 29.792.576 lei, din care finanţarea nerambursabilă solicitată este de 23.603.782 lei.
Obiectivul general al PIDU depus de oraşul Petroşani în cadrul Axei Prioritare 1 – subdomeniul major de intervenţie “Centre urbane” îl reprezintă îmbunătăţirea nivelului de trai al locuitorilor din zona de acţiune urbană şi din arealele adiacente, prin reabilitarea şi modernizarea infrastructurii de transport din zona Centrului Civic, reabilitarea spaţiilor publice urbane şi protejarea şi extinderea spaţiilor verzi existente.



