Oficialii Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor (MDLPL) au spus că în statutul Programului Operaţional Regional (POR) este prevăzută o clauză prin care se stabileşte clar că un sit industrial nu poate fi transformat într-o zonă rezidenţială prin acesarea fondurilor europene. Potrivit ministrului Borbely, atât clădirile industriale dezafectate, cât şi terenurile pe care acestea sunt poziţionate vor fi verificate şi doar apoi se poate stabili dacă sunt fezabile anumitor proiecte.
"Fostele zone industriale nu pot deveni zone rezidenţiale şi intra în acelaşi timp pe finanţare europeană. Cei care vor bani prin Programul Operaţional Regional trebuie să vină cu altfel de proiecte. Pot folosi halele dezafectate, cu reabilitările de rigoare, pentru a organiza expoziţii, concerte şi alte manifestări. Astfel de exemple le găsim în alte ţări, iar autorităţile locale sau investitorii privaţi au avut de câştigat prin acesarea fondurilor", a spus ministrul. Investitorii privaţi pot cumpăra separat aceste active, proiectul fiind în totalitate al lor, fără implicarea ministerului, a adăugat Borbely.
Bugetul POR pentru perioada 2007-2013 este de 4,6 miliarde de euro, din care 3,72 de miliarde de euro fonduri europene. Programele Operaţionale sunt documentele pe baza cărora se realizează programarea operaţională şi implementarea efectivă a Fondurilor Structurale şi de Coeziune şi prezintă domeniile majore de intervenţie care sunt cofinanţate de Fondurile Structurale şi de Coeziune.
Proiectele rezidenţiale pe locaţiile industriale, private de finanţare europeană
Publicat la 03.07.2007, 11:37:35
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
