Reprezentanţii patronatelor şi liderii sindicatelor au fost de acord ca discuţiile despre creşterile salariale să fie amânate după 15 aprilie. Premierul Emil Boc a declarat că majorările salariale vor depinde de performanţele economice pe primul trimestru şi de prognoze.Până atunci, creşterea salarială de 5 procente, după inflaţie, nu va mai fi aplicată. În urma negocierilor de aseară, guvernul şi sindicatele au mai convenit ca perioada de acordare a ajutorului de şomaj să fie prelungită, în acest an, cu încă trei luni, şi să înceapă discuţiile pentru elaborarea legii de salarizare unică în sectorul bugetar.
"După 15 aprilie se declanşează împreună cu partenerii sociali mecanismul de consultare pe tema creşterilor salariale pe anul 2009 în sistemul public, în funcţie de performanţele economice ale trimestrului 1 şi ale prognozelor pt perioada următoare", a declarat Emil Boc, premierul României.
"Confederaţia sindicatelor libere din România nu a acceptat discutarea până pe data de 15 aprilie. Noi considerăm că această amânare înseamnă o curbă de sacrificiu pentru salariaţii din România în special pentru cei din învăţământ", este de părere Aurel Cornea, preşedinte FSLI.
"Am acceptat însă ca în jurul datei de 15 aprilie să fie discutate creşteri salariale. În situaţia în care există în mod evident o creştere economică procentul de 5% nu stă în picioare. Deci vorbim de procente mai mari", a precizat Marius Petcu, preşedinte CNSLR Frăţia.


