Proiectul a întrunit 31 de voturi "pentru" şi 28 "împotrivă", însă a fost respins, deoarece legile ordinare trebuie adoptate cu votul "majorităţii senatorilor prezenţi" în sală, condiţie neîndeplinită în cazul acestui proiect.
Legea prevede reablitarea elementelor de construcţie de la nivelul faţadelor şi învelitorilor/teraselor care, prin nivelul avansat de degradare, "prezintă pericol public". Reabilitarea revine în obligaţia deţinătorilor de orice fel ai clădirilor care prezintă grad înalt de degradare, aceştia urmând "din proprie" iniţiativă să demareze lucrările, cu finanţare proprie. Clădirile care fac obiectul legii vor fi evaluate de autorităţile locale, acestea urmând să notifice proprietarii asupra obligaţiilor ce le revin.
Prevederile legii nu se aplică anumitor clădiri, precum cele expertizate tehnic şi încadrate în clasa I de risc seismic, clădirile reabilitate termic şi clădirile clasate sau în proces de clasare ca monumente istorice. Proprietarii de clădiri notificaţi cu privire la obligaţiile lor vor trebui să decidă realizarea măsurilor, să asigure sursa de finanţare, să contracteze proiectarea şi executarea lucrărilor.
Actul prevede şi măsuri "de protecţie socială", astfel încât primarul poate propune Consiliului local preluarea parţială sau integrală a cheltuielilor aferente lucrărilor de intervenţie dacă proprietarii dovedesc că realizează venituri medii nete lunare pe membru de familie sub câştigul salarial mediu net lunar pe economie.
Proiectul urmează să intre în dezbaterea Camerei Deputaţilor, ca for decizional.
Actul normativ a fost intens promovat de Elena Udrea, ministrul Dezvoltării.
Proiectul privind reabilitarea faţadelor clădirilor de către proprietari, respins în Senat
Publicat la 18.05.2011, 09:14:02
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
