Dinu a închiriat o casă ca în visele sale interbelice, undeva puţin mai departe de zona amintită, tot în centrul Bucureştiului, pe strada Visarion. Casa este monument istoric şi proprietarul restaurantului a cheltuit numai pentru renovare şi utilităţi 200.000 de euro.
Doar în bucătărie a investit 50.000 de euro. “Abia după ce stabileşti ce de mâncare vrei să prepari, poţi utila bucătăria”, precizează Dinu Piştalu, proprietarul restaurantului Babadochia.
Dinu vrea să redea ceva din atmosfera interbelică, prin readucerea în prim plan a bucătăriei tradiţionale româneşti din acele vremuri în restaurantul său. El a recondiţionat casa după vechile planuri.
Perioada interbelică a fost una scurtă, densă în trăiri cu înfăptuiri şi drame, în care cetatea de pe Dâmboviţa a izbutit să fie, cum visase sute de ani şi nu a fost decât atunci: Capitala României fireşti. Un Bucureşti nu atât de idilic, cât mai degrabă civilizat şi fericit. Bucureştenii se socoteau atunci vieţuitorii norocoşi ai unui oraş tânăr, european, cu mici cochetării orientale, pe care le observau mai mult şi mai exact străinii veniţi în vizită pe meleagurile mioritice.
Dinu a ales să facă preparate tradiţionale româneşti, mânat pe de-o parte de admiraţia pentru marii cronicari de bucătărie din vremurile apuse şi mai puţin trecute: Bacalbaşa, Păstorel, Creangă, Sadoveanu, Negruzzi, Kogălniceanu, Sanda Marin şi Radu Anton Roman, dar şi a românilor mai puţin celebri din acele timpuri, însă buni consumatori şi pofticioşi pe măsură.
“Servim mâncare gătită cum făcea bunica acasă, nu e nimic semipreparat. Toată mâncarea este pregătită de doi bucătari care prepară bucate tradiţionale româneşti, după reţete culese din cărţile de bucate de la 1900 până în prezent. Meniul este structurat pe regiuni. Avem reţete din toate zonele României, chiar şi pentru vegetarieni. Nu servim cartofi prăjiţi! Avem tot felul de alte reţete pentru prepararea lor”, spune proprietarul restaurantului.
Restaurantul a fost deschis în decembrie 2009, iar pentru amenjarea în stil interbelic, proprietarii au consultat un scenograf de la teatrul Ion Creangă. De asemenea, pentru servirea vinului a fost angajat un somelier. Se serveşte în special vin de Recaş.
Localul are 300mp la interior şi 120 de mp pe terasă, 120 de locuri la parteri şi etaj, unde se pot organiza evenimente corporate, nunţi mai mici, botezuri şi onomastici. Evenimentele sunt destul de profitabile, spune tânărul antreprenor.
Clienţii trebuie musai să plece mulţumiţi de la restaurant, iar promovarea localului se face şi prin recomandarea consumatorilor. Dacă aceştia sunt mulţumiţi de serviciile restaurantului, ei vor povesti şi cunoştinţelor şi prietenilor lor şi astfel localul beneficiază de reclamă indirectă.
“Suntem doar opt luni pe piaţă şi intenţionăm căt mai curând să intrăm în circuitul internaţional. Vrem să promovăm imaginea României în lume şi de aceea, am înscris restaurantul pe un site de călatorii extern şi colaborăm cu o firmă specializată în promovare indoor în hoteluri şi centre de afaceri. În România se deschid o mulţime de restaurante cu specific italienesc, dar mai puţine care promovează bucătăria tradiţională românească. Clienţii noştri sunt în mare parte străini, dar avem şi clienţi români fideli, care vin să ia masa la noi în fiecare zi. Toţi cei care au venit o dată aici, au revenit”, spune Dinu.
“Am ţinut regim, m-am abţinut de la băutură şi de la mâncare multă, iar în 14 zile am reuşit să pierd două săptămâni.”
Dinu povesteşte că într-o zi au venit să ia masa la restaurant, doi turişti japonezi, care i-au spus că vor să testeze tot meniul pe perioada şederii lor aici. Astef, cei doi au venit în fiecare zi şi au testat felurile de mâncare. Unii dintre clienţii străini dau google translate pentru a traduce în limba materna numele mâncărurilor servite la Babadochia.
Dinu şi-a propus să îşi recupereze investiţia în doi ani şi sepră ca peste un an să nu mai vină cu bani de acasă. “Nu am un termen limită. Cam în doi ani sper să-mi recuperez investiţia şi într-un an sper să nu mai vin cu bani de acasă”, explică Dinu.
Potrivit lui Dinu, “nu e profitabil să-ţi deschizi un restaurant nicicând: nici pe timp de criză, nici în plin avânt economic... Nu cred că are legătură cu cu criza. Un restaurant îl deschizi, când poţi să-l susţii, pentru că nu e o afacere care merge de pe azi pe mâine. Trebuie să-ţi placă ceea ce faci şi dacă oferi mâncare de calitate şi servicii bune, clienţii revin."
Cheia succesului într-o astfel de afacere este pasiunea. El mai spune că a pornit această afacere din plăcere, că este pasionat de bucătăria tradiţională românească şi de tot ce înseamnă perioadă interbelică, de aceea când faci ceva din pasiune, banii cad pe planul doi. Sunt şi ei importanţi, cât să întreţină pasiunea.
Dinu menţionează că: “Nu cred că oamenii sunt mai săraci acum, chiar dacă au bani nu-i mai cheltuiesc. Este doar o criză indusă. România este în plină dezvoltare.”
Peste cinci ani, Dinu vrea să mai deschidă două restaurante. Unul în Bucureşti şi unul la Timişoara. Deocamdată Bucureştiul merge bine, spune Dinu.
Doar în bucătărie a investit 50.000 de euro. “Abia după ce stabileşti ce de mâncare vrei să prepari, poţi utila bucătăria”, precizează Dinu Piştalu, proprietarul restaurantului Babadochia.
Dinu vrea să redea ceva din atmosfera interbelică, prin readucerea în prim plan a bucătăriei tradiţionale româneşti din acele vremuri în restaurantul său. El a recondiţionat casa după vechile planuri.
Perioada interbelică a fost una scurtă, densă în trăiri cu înfăptuiri şi drame, în care cetatea de pe Dâmboviţa a izbutit să fie, cum visase sute de ani şi nu a fost decât atunci: Capitala României fireşti. Un Bucureşti nu atât de idilic, cât mai degrabă civilizat şi fericit. Bucureştenii se socoteau atunci vieţuitorii norocoşi ai unui oraş tânăr, european, cu mici cochetării orientale, pe care le observau mai mult şi mai exact străinii veniţi în vizită pe meleagurile mioritice.
Dinu a ales să facă preparate tradiţionale româneşti, mânat pe de-o parte de admiraţia pentru marii cronicari de bucătărie din vremurile apuse şi mai puţin trecute: Bacalbaşa, Păstorel, Creangă, Sadoveanu, Negruzzi, Kogălniceanu, Sanda Marin şi Radu Anton Roman, dar şi a românilor mai puţin celebri din acele timpuri, însă buni consumatori şi pofticioşi pe măsură.
“Servim mâncare gătită cum făcea bunica acasă, nu e nimic semipreparat. Toată mâncarea este pregătită de doi bucătari care prepară bucate tradiţionale româneşti, după reţete culese din cărţile de bucate de la 1900 până în prezent. Meniul este structurat pe regiuni. Avem reţete din toate zonele României, chiar şi pentru vegetarieni. Nu servim cartofi prăjiţi! Avem tot felul de alte reţete pentru prepararea lor”, spune proprietarul restaurantului.
“Înainte de festin, musai, trebuie să închin un pahar de vin pelin. Amărui şi aromat, preventiv, bine frapat, la digestie indicat”
Restaurantul a fost deschis în decembrie 2009, iar pentru amenjarea în stil interbelic, proprietarii au consultat un scenograf de la teatrul Ion Creangă. De asemenea, pentru servirea vinului a fost angajat un somelier. Se serveşte în special vin de Recaş.
Localul are 300mp la interior şi 120 de mp pe terasă, 120 de locuri la parteri şi etaj, unde se pot organiza evenimente corporate, nunţi mai mici, botezuri şi onomastici. Evenimentele sunt destul de profitabile, spune tânărul antreprenor.
Clienţii trebuie musai să plece mulţumiţi de la restaurant, iar promovarea localului se face şi prin recomandarea consumatorilor. Dacă aceştia sunt mulţumiţi de serviciile restaurantului, ei vor povesti şi cunoştinţelor şi prietenilor lor şi astfel localul beneficiază de reclamă indirectă.
“Suntem doar opt luni pe piaţă şi intenţionăm căt mai curând să intrăm în circuitul internaţional. Vrem să promovăm imaginea României în lume şi de aceea, am înscris restaurantul pe un site de călatorii extern şi colaborăm cu o firmă specializată în promovare indoor în hoteluri şi centre de afaceri. În România se deschid o mulţime de restaurante cu specific italienesc, dar mai puţine care promovează bucătăria tradiţională românească. Clienţii noştri sunt în mare parte străini, dar avem şi clienţi români fideli, care vin să ia masa la noi în fiecare zi. Toţi cei care au venit o dată aici, au revenit”, spune Dinu.
“Am ţinut regim, m-am abţinut de la băutură şi de la mâncare multă, iar în 14 zile am reuşit să pierd două săptămâni.”
Dinu povesteşte că într-o zi au venit să ia masa la restaurant, doi turişti japonezi, care i-au spus că vor să testeze tot meniul pe perioada şederii lor aici. Astef, cei doi au venit în fiecare zi şi au testat felurile de mâncare. Unii dintre clienţii străini dau google translate pentru a traduce în limba materna numele mâncărurilor servite la Babadochia.
Dinu şi-a propus să îşi recupereze investiţia în doi ani şi sepră ca peste un an să nu mai vină cu bani de acasă. “Nu am un termen limită. Cam în doi ani sper să-mi recuperez investiţia şi într-un an sper să nu mai vin cu bani de acasă”, explică Dinu.
Potrivit lui Dinu, “nu e profitabil să-ţi deschizi un restaurant nicicând: nici pe timp de criză, nici în plin avânt economic... Nu cred că are legătură cu cu criza. Un restaurant îl deschizi, când poţi să-l susţii, pentru că nu e o afacere care merge de pe azi pe mâine. Trebuie să-ţi placă ceea ce faci şi dacă oferi mâncare de calitate şi servicii bune, clienţii revin."
Cheia succesului într-o astfel de afacere este pasiunea. El mai spune că a pornit această afacere din plăcere, că este pasionat de bucătăria tradiţională românească şi de tot ce înseamnă perioadă interbelică, de aceea când faci ceva din pasiune, banii cad pe planul doi. Sunt şi ei importanţi, cât să întreţină pasiunea.
Dinu menţionează că: “Nu cred că oamenii sunt mai săraci acum, chiar dacă au bani nu-i mai cheltuiesc. Este doar o criză indusă. România este în plină dezvoltare.”
Peste cinci ani, Dinu vrea să mai deschidă două restaurante. Unul în Bucureşti şi unul la Timişoara. Deocamdată Bucureştiul merge bine, spune Dinu.
