Originar din Tuva, regiune din vestul Siberiei, Şoigu (57 de ani) i-a propus deja premierului rus Vladimir Putin, preşedintele ales al Rusiei, înfiinţarea unei societăţi care să se ocupe de proiecte destinate dezvoltării Siberiei Orientale şi Extremului Orient.
Ministrul situaţiilor de urgenţă, care îşi va prelua noua funcţie abia la 11 mai după expirarea mandatului guvernatorului în exerciţiu Boris Gromov, a subliniat ca absolut necesară 'deschiderea acestei comori', un fel de 'ladă a bunicii' cu variate resurse subterane în care este bogată Siberia şi Extremul Orient.
Conform unor surse independente, conducerea societăţii amintite pentru dezvoltarea regiunii siberiene ar putea să fie încredinţată actualului vicepremier Igor Şuvalov.
În interviul amintit, Şoigu a spus că nu vede niciun motiv pentru a face concurenţă actualului primar al Moscovei, Serghei Sobianin.'Nu aş dori să organizez întreceri. Nimeni nu se îndoieşte de faptul că el este un lider puternic', a adăugat acesta, indicând că, dimpotrivă, ar dori să conlucreze cu primarul pentru a rezolva trei pobleme importante care afectează în prezent Moscova: reciclarea gunoiului, imigraţia ilegală şi blocajele în trafic.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.