Un Cioloș, sau un Croitoru, sau oricine altcineva nu va putea să facă ce vrea el și nici chiar toate cererile din Piață nu le va putea pune în practică. Dar va putea pune bazele a ceva nou, evident, cu condiția să aibă susținerea Parlamentului. Problema este cu atât mai spionoasă cu cât totul pornește și nici nu prea poate fi făcut altfel fără o reformă chiar a Parlamentului însuși, sediul central al materiei, adică al clasei politice dar și al corupției.
De aceea cred că nimic nu poate porni fără:
1. O rapidă reformă constitutională. Sună complicat, dar nu e chiar așa. Potrivit art. 150 Guvernul propune iar Președintele inițiază un proiect de Lege Constituțională ce trebuie votată de 2/3 din Parlament si aprobată apoi prin referendum.
- Cum deja Curtea Constituțională a respins orice viitoare modificare a Constitituției ce nu ar ține cont de rezultatul referendumului din 2009 (unicameral cu maximum 300), evident totul ar trebui să pornească de aici. De fapt doar unicameralul trebuie prevăzut în Constituție, numărul parlamentarilor se poate stabili și prin lege organică, dar de ce să nu-l scriem acolo ca să nu mai permitem creșterea lui?
- În plus, ar fi o buna ocazie sa tranșăm și posibilitatea guvernului de a abuza de Ordonanțe de Urgență. Cum ar fi dacă acestea nu ar mai putea fi aprobate decât în ședințele de guvern la care participă și care sunt prezidate de către Presedintele României? (ar fi și logic să fie așa atâta timp cât OUG nu merg la promulgare la președinte). Ia să vedeți după aia cum nu se mai dau Ordonanțe de Urgență decât în situații… de urgență.
