Protest AUR
Zeci de reprezentanţi şi susţinători ai AUR au protestat, marţi, în faţa sediului Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), pentru a atrage atenţia cu privire la „tarifarea discriminatorie" a poliţelor RCA pentru şoferii din Bucureşti şi Ilfov, transmite Agerpres.
Deputatul AUR Antonio Andruşceac a declarat, după o întâlnire cu conducerea ASF, că a fost agreată ideea organizării unei dezbateri publice pe această temă.
„Sunt multe lucruri care trebuie luate în calcul, am cerut dezbatere publică şi am găsit înţelegere la reprezentanţii ASF cu care am vorbit, pentru că am punctat de mai multe ori că nu trebuie să fie susţinătorii deciziilor pe care companii străine cu o putere dominantă pe piaţă le impun. Ei trebuie să fie de partea noastră, a cetăţenilor, şi de partea celor care plătesc aceste asigurări. La fel, am cerut să se facă o direcţie în cadrul ASF-ului, în care să se pună toate componentele care intră în acest joc al despăgubirilor: Poliţie rutieră, care constată accidentul; constatatorul din partea asiguratorului; ASF. Toţi să fie legaţi, ca toate furturile şi toate lucrurile care se întâmplă şi ne ridică nouă costul final al asigurării, să fie reduse", a precizat Andruşceac.




