PROTEST FULGER Oamenii s-au strâns în această noapte în faţa Guvernului
Publicat la 01.02.2017, 03:56:46
Cei peste 10.000 de oameni care au participat, în noaptea dinspre marţi spre miercuri, la protestul din faţa Guvernului faţă de proiectele adoptate de Executiv privind graţierea şi modificarea Codurilor penale au părăsit, la momentul transmiterii ştirii, Piaţa Victoriei.
Manifestaţia a durat peste patru ore, aproximativ 10.000 de oameni participând la protest, au declarat surse oficiale pentru MEDIAFAX.
"Încercările repetate ale grupurilor de persoane au fost mai mult simbolice, nu s-a încercat o pătrundere în forţă în zona exterioară a Guvernului, au fost suficiente discuţii, nu s-au folosit materialele specifice de intervenţie deşi zona în care s-a încercat pătrunderea este o zonă asigurată cu pază şi protecţie de jandarmi, este zona unui obiectiv de importanţă deosebită pentru activitatea statului. Nu au fost aplicate sancţiuni, punctual, în cazul în care vor fi constatate abateri sau identificate persoane care au săvârşit fapte contravenţionale, cu siguranţă vom recurge şi la măsuri punitive însă este important ca cei care vor probabil să îşi manifeste nemulţumirile şi în zilele următoare să o facă ţinând cont de prevederile legale şi într-un mod paşnic", a declarat Georgian Enache, purtător de cuvânt al Jandameriei Capitalei.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
