Protest naţional anti-Kosovo la Belgrad
Publicat la 21.02.2008, 06:51:33
Mitingul, organizat de autorităţi, va începe la ora 18, ora României, în faţa sediului Parlamentului, după care este programată o liturghie intitulată "rugăciune pentru Kosovo", în piaţa din faţa celei mai mari catedrale a oraşului, sfântul Sava.
În faţa manifestanţilor sunt aşteptaţi să ia cuvântul premierul Vojislav Kostunica, ultranaţionalistul Vladimir Nikolic, cel care a pierdut recent alegerile în faţa lui Boris Tadic, dar şi regizorul Emir Kusturica.
De asemenea, numărul 3 mondial în clasamentul ATP, tenismanul Novak Djokovic, se va adresa manifestanţilor prin telefon. Marele absent, cel puţin în prima parte a serii, va fi preşedintele Boris Tadic, care se va afla în vizită la Bucureşti.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
